Despre adversara cu care CS Minaur își va juca, în deplasare, calificarea în sferturile EHF European League - 32 minute în urmă
Dr. Teodor Ardelean și Alina Lemnean au reprezentat Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” la evenimentul „CIVIC – VIITOR” - 35 minute în urmă
Un elev de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Baia Mare, calificat la etapa națională a Concursului „Împreună cu Hristos în viață” - 1 oră în urmă
Activitate de prevenție dedicată regulilor de circulație, la Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” din Baia Mare - 2 ore în urmă
Injecțiile pentru slăbit, noul trend mondial - 2 ore în urmă
„Dragobetele sărută fetele”: Sărbătoarea iubirii la români va fi marcată la Sighetu Marmației - 2 ore în urmă
Sculptorul israelian Dan Reisner s-a întâlnit cu elevii Colegiului Național „Vasile Lucaciu” și ai Colegiului de Arte din Baia Mare - 2 ore în urmă
Prințul Andrew, fratele mai mic al regelui Charles III, a fost arestat în Marea Britanie - 2 ore în urmă
Performanță remarcabilă pentru elevii Liceului Teoretic „Bogdan Vodă” din Vișeu de Sus, în cadrul competiției de acordare a primului ajutor - 2 ore în urmă
SWEM – un proiect privind situațiile meteorologice de urgență dedicat elevilor băimăreni - 3 ore în urmă
„Operă pentru maramureșeni”, ediția a V-a, la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare
Vineri, 4 iulie, de la ora 18.00, în sala „Florilor de Mină”, mineralogia se împletește cu muzica divină a operei, într-o experiență artistică ce promite să emoționeze, să inspire și să aducă frumusețea la rang de sărbătoare. Este a cincea ediție a proiectului „Operă pentru maramureșeni”, un eveniment care și-a câștigat un loc de cinste în calendarul cultural al județului.
Când în vara anului 2020, în plin context pandemic, muzeul a organizat prima ediție a acestui concert, nimeni nu ar fi putut anticipa impactul pe care îl va avea asupra publicului.
„A fost un pariu artistic și emoțional. Să aduci opera în muzeu, să pui arii celebre într-un ambient care aparține științei și naturii – nu era ușor. Dar publicul a primit totul cu o emoție surprinzătoare. De atunci, în fiecare an, revenim cu bucurie și cu o audiență în creștere”, mărturisesc reprezentanții instituției.
Repertoriul va include arii și duete din opere celebre de Verdi, Mozart, Puccini, dar și momente din operete vieneze și musicaluri moderne – un melanj atent selecționat, capabil să cucerească atât cunoscătorii, cât și publicul aflat pentru prima dată în fața unei asemenea expresii artistice.
Ce face această seară specială nu este doar calitatea artistică, ci și faptul că accesul este gratuit, cu rezervare prealabilă, ceea ce reflectă dorința organizatorilor de a democratiza cultura, de a o aduce în mijlocul oamenilor. Nu ca lux, nu ca elitism, ci ca nevoie profund umană.
Vasile Petrovan















