În timp ce Europa aleargă disperată după ulei de gătit uzat ca să-și țină avioanele „verzi” în aer, România încă îl toarnă tacticos în chiuvetă. Ce-i drept, nici statul nu s-a omorât cu firea să ne arate că nu e gunoi, ci marfă de preț.
China, care anul trecut a exportat aproape 3 milioane de tone de ulei uzat (da, acela de la prăjeala de cartofi), își mută acum masiv exporturile spre Europa. De ce? Pentru că SUA i-au pus taxe vamale de 125%, iar europenii au nevoie urgentă de biocombustibili pentru aviație. Începând cu 2025, 2% din combustibilul folosit de avioanele din UE trebuie să fie „verde”, iar până în 2050 procentul urcă la 70%.
Cum produce Europa suficient ulei uzat? Ei bine… nu prea. Importă cam 80% din ce-i trebuie. Ghici de unde vine grosul? Exact, din China, care acum profită de foamea europeană de ulei ars, și … profită, de vreun miliard de dolari pe an.
Înainte ca Uniunea Europeană să ia această hotărâre, n-ar fi fost mai logic ca autoritățile să promoveze serios colectarea uleiului uzat, să creeze o rețea funcțională și accesibilă pentru populație, și abia apoi să impună obiective ambițioase legate de combustibili sustenabili? Altfel, riscăm să cumpărăm de la alții ceea ce am fi putut produce din deșeurile noastre.
Între timp, la noi, majoritatea românilor încă nu știu că uleiul de prăjit poate fi transformat în combustibil. Și de unde să știe, dacă în majoritatea orașelor nici nu există puncte de colectare și nimeni nu te învață ce să faci cu el? Există câteva puncte de colectare, dar sunt puține, greu de găsit și rar promovate. Poate de aceea, aruncatul la canal a devenit „tradiție”, chiar dacă 1 litru de ulei poluează un milion de litri de apă.
În China, însă, uleiul uzat e deja industrie. Se colectează, se rafinează, se exportă. În România? Curge pe țevi, înfundă canalizări, dar măcar ne încălzește la suflet când vedem cum alții fac bani din ce noi aruncăm cu sictir.
Poate, cine știe, într-o bună zi, vom avea și noi un sistem național de colectare și reciclare, iar uleiul uzat din gospodării va deveni și la noi biocombustibil de avion, nu doar motiv de vizite ale instalatorului.
Până atunci, China vinde, Europa cumpără, iar România… scurge.
Vasile Petrovan
