Ce ai face dacă, pentru o clipă, nimeni nu te-ar mai privi? Cine ai fi, dacă nu ar mai exista niciun „trebuie”? Ce ai simți, dacă ți-ai permite să nu mai pari puternic? Paștele e despre reînviere. Dar înainte de reînviere, trebuie să existe o moarte. Nu una biologică, ci una simbolică, moartea a ceea ce nu ne mai servește. A ceea ce ne ține captivi în povestea pe care o jucăm de o viață.
Psihologic vorbind, personalitatea noastră, cea pe care o afișăm în lume, este o construcție. O formă de protecție, învățată devreme, pentru a ne adapta. Dar adaptarea vine de multe ori cu un cost, ne pierdem de noi înșine. Ne distanțăm de ceea ce simțim cu adevărat.
Ne transformăm în imaginea omului „acceptabil”. Masca. Privind în ochii unei măști, apare o întrebare inevitabilă: Ce parte din tine ai fost nevoit să ascunzi pentru a fi iubit? Masca nu este falsă. Este doar incompletă. Dar dacă o porți prea mult, uiți că nu ești ea. Uiți cum e să te simți fără filtrul aparențelor. Uiți că nu e nevoie să „fii bine” tot timpul. Oglinda, Oglinda nu minte. Doar reflectă. Dar ce vezi în ea? Ești acolo sau privești o versiune atent construită? Ce nu mai ai curajul să vezi în tine? Ce e acolo, sub control, sub zâmbet, sub replicile sigure? În terapie, întâlnim adesea momentul în care clientul spune: „Nu știu cine sunt, știu doar cine am învățat să fiu.”
Este punctul cel mai fragil, dar și cel mai fertil. De acolo începe întoarcerea. Iar Paștele e o invitație exact la asta. Chipul ascuns în întuneric. Durerea nespusă, frica mascată, nevoia profundă de a fi văzut și acceptat exact așa cum ești, toate acestea nu dispar, ci se adâncesc atunci când nu le recunoaștem.
Pentru cine ți-ai ascuns durerea? De ce ți-e rușine să fii om, nu imagine? Fereastra interioară Există în fiecare dintre noi un loc pe care l-am numit cândva „acasă”, dar de care ne-am îndepărtat. Și nu pentru că l-am uitat, ci pentru că ne-a fost teamă că nu vom mai fi acceptați odată ajunși acolo.
Ce ar însemna pentru tine să te întorci în acel loc? Ce parte din tine ți-e dor să simți iar? Silueta în lumină. Lumina, în psihologie, nu vine din a nega umbra, ci din acceptarea ei. Vindecarea e prezență. Iar întoarcerea la sine e singura formă reală de autenticitate. Ce ar învia în tine dacă ți-ai permite, în sfârșit, să nu mai porți nimic în plus? Paștele, în acest context, nu e doar o sărbătoare spirituală. Este o oportunitate terapeutică. Este poate singurul moment al anului în care liniștea exterioară poate deschide o fereastră spre liniștea interioară. Iar dacă nu ai fugit prea departe de tine, s-ar putea să o auzi…ea doar te cheamă. Cine ești tu, când ești pentru tine? Aceasta este întrebarea reală a reînvierii. Nu „ce urmează să faci”, ci „unde ai fost, în tot acest timp, față de tine?”.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: „Florii înseamnă primire. Dar adevărata primire nu e când ceilalți te aplaudă. E când te lași văzut, exact așa cum ești. Fără decor. Fără mască”
