Într-o zi de primăvară, pe 7 aprilie 1931, în Băilești din inima Olteniei, venea pe lume cel care avea să devină sufletul neamului românesc în teatru și film: Amza Pellea. Crescut într-o familie numeroasă, fiu de agricultor și singurul băiat dintre cinci frați, viața părea să-i rezerve un destin cu totul diferit. Și totuși, pe cărările neașteptate ale sorții, l-a ales arta.
„Aș fi fost poate un tehnician cuminte într-o uzină”, spunea el cu un zâmbet cald. Absolvent de liceu în Craiova și calificat ca specialist în aparatură electrică, a muncit o vreme în Timișoara, la Uzina Electrică. Însă teatrul, acel foc tainic ce arde în marile spirite, l-a smuls din lumea cablurilor și siguranțelor și l-a dus direct pe scena visurilor. Inițial dorea să devină regizor, dar comisia de la IATC a văzut în el altceva – și a avut dreptate. A fost repartizat la actorie. Și de acolo, totul s-a scris cu lumină.
Peliculele care l-au consacrat sunt adevărate pietre de temelie în cinematografia românească. Fie că l-a jucat pe Decebal în „Dacii” și „Columna”, pe voievodul înțelept și neînfricat din „Mihai Viteazul”, ori pe personajul tragic și profund din „Osânda”, Amza Pellea nu interpreta – trăia. O făcea cu o autenticitate tulburătoare, cu o forță interioară care sfărâma ecranul. În filme precum „Setea”, „Nemuritorii” sau „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, Amza dăruia publicului nu doar personaje, ci fragmente din sufletul său.
Dar poate că cel mai iubit chip al său a fost cel al unui țăran năzdrăvan și hâtru, Nea Mărin din Băilești – un personaj născut din poveștile copilăriei și inspirat de un unchi pierdut pe front, om cu umor și har, cum îi plăcea lui Amza să spună. Nea Mărin a cucerit televiziunea, apoi marile ecrane, odată cu superproducția „Nea Mărin miliardar” – comedia care a făcut istorie, devenind cel mai vizionat film românesc din toate timpurile. Nea Mărin și Marlon Juvett, cele două fețe ale aceluiași geniu actoricesc, au intrat în legendă.
Viața sa s-a stins mult prea devreme, la doar 52 de ani, din cauza unei boli necruțătoare, agravate de fumat. Dar înainte de a pleca, a lăsat un mesaj simplu, dar profund: „Nu fumați.” Cuvinte grele, rostite de un om care a ars viața ca o țigară, până la capăt. „M-a rugat să am grijă de mama și să mă las de fumat”, mărturisea fiica sa, actrița Oana Pellea, purtând mai departe numele, dar și lumina tatălui său.
Astăzi, la 94 de ani de la nașterea lui, Amza Pellea nu este doar amintit – este simțit. În vocea lui Nea Mărin, în privirea lui Mihai Viteazul, în tăcerea apăsătoare din „Osânda”, în râsetele care răsună și acum în casele românilor. El nu a fost doar un actor. A fost un fenomen. Un reper. Un om care a înțeles România și a iubit-o cu toate ale ei – cu umor, cu tristețe, cu revoltă, cu tandrețe.
Și pentru toate acestea, rămâne, azi și întotdeauna, nemuritor.
Vasile Petrovan
