Rezultate remarcabile ale Academiei de Șah Maramureș la Campionatul Național: șase medalii și multiple calificări în loturile naționale - 3 ore în urmă
Mahmureala ar putea fi motiv de concediu medical în Germania - 3 ore în urmă
Paște cu ghinion pentru Gigi Becali - 6 ore în urmă
Clipa de natură - 6 ore în urmă
Iuliana Maria Dragoș, managerul Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, își serbează ziua de naștere - 9 ore în urmă
„Joc în Sat” la Poienile Izei în a doua zi de Paști - 9 ore în urmă
Frații Chindriș au lansat horea „Fost-am om întâi în sat” - 10 ore în urmă
Mesele luate la ore nepotrivite pot afecta ritmul biologic și pot contribui la îmbătrânirea prematură - 11 ore în urmă
Programul liturgic al ierarhilor în Săptămâna Luminată - 11 ore în urmă
Statul vrea să recupereze direct de la magistrați banii pentru erori judiciare - 11 ore în urmă
Regina Maria schimbă stăpânul – sănătate privată cu acționariat străin
Regina Maria, una dintre cele mai mari rețele private de sănătate din România, a fost preluată de cel mai mare furnizor privat de servicii medicale din Finlanda. Tranzacția face parte dintr-un acord mai amplu, care include și compania MediGroup din Serbia, ceea ce consolidează poziția noului proprietar în Europa Centrală și de Est.
Deși s-a schimbat acționarul, Regina Maria își păstrează identitatea. Clinicile, spitalele și centrele sale medicale vor continua să funcționeze sub același nume, fără modificări majore în organizare sau servicii. Actuala echipă de conducere rămâne la cârmă, iar angajații și pacienții nu vor resimți schimbări în ceea ce privește modul în care sunt oferite serviciile medicale.
Noul proprietar și-a asumat un plan ambițios pentru Regina Maria, care vizează o creștere rapidă și dublarea afacerii în următorii cinci ani. Obiectivul este depășirea unei cifre de afaceri de un miliard de euro în România până în 2030, dar și extinderea în alte piețe europene. Se discută inclusiv posibilitatea deschiderii unor noi centre medicale într-o altă țară.
În prezent, Regina Maria are peste 11.000 de angajați și colaboratori, având o prezență extinsă în toate județele țării. Aproximativ un milion de români beneficiază de abonamente medicale, iar rețeaua colaborează cu peste 13.000 de companii. Noua tranzacție confirmă importanța pe care o are rețeaua de sănătate pe piața medicală privată și promite investiții care să susțină dezvoltarea serviciilor oferite pacienților.
Preluarea trebuie aprobată de autoritățile din domeniul concurenței, iar finalizarea oficială a tranzacției este estimată pentru sfârșitul acestui an.
Vasile Petrovan















