Festivalul Național Concurs de Muzică Folk „Floare de Colț” revine la Sighetu Marmației în 15-16 august - 3 ore în urmă
Au început înscrierile la masteratul de Etnoturism din Baia Mare; Candidații se pot înscrie până pe 27 iulie - 3 ore în urmă
Urs semnalat în Săliștea de Sus - 3 ore în urmă
Expoziția de pictură „Între semn și culoare”, semnată de Ileana Ioana Moldovan, se vernisează la Muzeul Satului Baia Mare - 6 ore în urmă
Zi de poveste la Muzeul Satului Baia Mare: Copiii au creat brățări și coliere croșetate - 6 ore în urmă
„Lupul Daco Spartan” revine la Breb: Ultimele locuri disponibile pentru aventura cu obstacole dedicată întregii familii - 6 ore în urmă
Floarea de colț a înflorit în Parcul Național Munții Rodnei - 6 ore în urmă
Lucacista Ariana Brăilescu, premiată la Concursul Național de Comunicări Științifice ale Elevilor de Liceu la Geografie - 7 ore în urmă
O minune născută în Maramureș: Părintele Irineu Bârle și fiul său de suflet, Moise, primul avocat african din județ - 8 ore în urmă
Mesajul Preasfințitului Părinte Iustin cu prilejul aniversării zilei de naștere a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României - 8 ore în urmă
Gheorghe Mihai Bârlea și-a lansat noul volum la Biblioteca Județeană
O seară de poezie, emoție și prietenie – așa a fost lansarea volumului „Doar împreună – Alte sigilii” semnat de Gheorghe Mihai Bârlea, desfășurată ieri, 26 martie 2025, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare. O sală plină, oameni cu suflete deschise, versuri care au vibrat în inimile celor prezenți – toate au conturat un eveniment memorabil.
Am simțit, de la început, că această întâlnire nu era doar o simplă lansare de carte, ci o celebrare a poeziei ca liant între oameni. Gheorghe Mihai Bârlea a reușit, cu fiecare cuvânt rostit, să creeze o atmosferă caldă, plină de înțelesuri și sensibilitate. „Nu sunt un poet harnic, dar sunt sincer și responsabil pentru ceea ce scriu”, a mărturisit autorul, arătând încă o dată că poeții nu măsoară în cantitate, ci în intensitate și adevăr.
Volumul său, o pledoarie pentru apropiere și reflecție, cuprinde versuri dedicate celor dragi, dar și fiecărui cititor care își dorește să pătrundă într-un univers liric profund. Fiecare poem este o punte între suflete, un sigiliu al trăirilor autentice.
Evenimentul a fost îmbogățit de intervențiile unor personalități marcante ale vieții culturale băimărene. Dana Buzura-Gagniuc, prof. Daniela Sitar-Tăut și criticul literar Delia Muntean au oferit perspective valoroase asupra universului poetic al autorului. Moderatorul evenimentului, dr. Teodor Ardelean, l-a numit pe Gheorghe Mihai Bârlea „unul dintre campionii noștri la virtutea prieteniei”, conturând imaginea unui om a cărui operă se împletește armonios cu viața sa. Editorul Mircea Petean a subliniat rolul Editurii Limes ca „un zid de cărți împotriva barbariei”, un spațiu în care literatura de calitate își găsește întotdeauna locul.
Momentul final, cel al autografelor, a fost încărcat de emoție. Fiecare carte semnată a fost o amprentă a unei seri ce îmi va rămâne în memorie.
Vasile Petrovan


















