Migranții au descoperit tradițiile culinare din Maramureș la Muzeul Satului Baia Mare - 14 minute în urmă
Camere de supraveghere tip spion, montate în Tăuții-Măgherăuș pentru combaterea furturilor și a depozitării ilegale de deșeuri - 52 minute în urmă
Îndrăgiții artiști maramureșeni Gabriela Ardusătan și Marius Remeș au spus „DA” - 1 oră în urmă
Premii frumoase obținute de elevi ai Colegiului de Arte din Baia Mare la Concursul regional „Viva la Musica” de la Zalău - 1 oră în urmă
9 mai 1877, ziua în care Mihail Kogălniceanu a proclamat independența României - 1 oră în urmă
Unde liturghisesc ierarhii în această duminică - 2 ore în urmă
Liceul „Episcop Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare și povestea episcopului martir al Maramureșului - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, sâmbătă 9 mai 2026 - 3 ore în urmă
Artistele Suzana și Daciana Vlad au împlinit 35 de ani: „În suflet purtăm încă acele două fetițe care se țineau de mână fără să știe cât de repede va trece timpul” - 12 ore în urmă
Începe balul Final Four în Baia Mare - 13 ore în urmă
MaraMedica 2025: Medicină, Tehnologie și Inovație la Baia Mare
Camera de Comerț și Industrie Maramureș, în parteneriat cu Colegiul Medicilor Maramureș, organizează, între 13 și 15 martie, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, cea de-a XX-a ediție a manifestării științifice și expoziționale „MaraMedica”. Acest eveniment important în domeniul medical se va desfășura pe parcursul a aproape trei zile și va reuni specialiști din diverse ramuri ale medicinei, precum cardiologie, oncologie, chirurgie, hematologie, pneumologie, gastroenterologie, pediatrie și imagistică medicală. De asemenea, vor fi prezentate soluții digitale inovative și tehnologii moderne care răspund provocărilor actuale din domeniul medical.
Deschiderea oficială va avea loc joi, 13 martie, la ora 10:00, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”. Ediția din acest an promite să fie una cu adevărat specială, oferind o combinație complexă între sesiunile științifice și expozițiile de echipamente medicale de ultimă generație. Vizitatorii vor putea descoperi soluții pentru programări online, servicii de RMN, echipamente medicale avansate, produse pentru amenajarea spațiilor medicale, precum și încălțăminte ortopedică și produse destinate piciorului diabetic. O premieră în acest an este participarea unei farmacii reprezentative din Baia Mare.
MaraMedica va oferi oportunități de networking pentru firmele înscrise, care vor putea întâlni parteneri de afaceri și clienți potențiali din domeniul medical. De asemenea, evenimentul este acreditat cu 30 de credite EMC pentru specialiștii care vor participa la sesiunile științifice organizate în paralel.
Program de vizitare:
- 13 – 15 martie 2025
- Joi și vineri: 10:00 – 19:00
- Sâmbătă: 09:00 – 13:00
Intrarea la eveniment este liberă.
Vasile Petrovan














