În fiecare zi luăm decizii mici care ne modelează viața mai mult decât ne dăm seama. Un „da” rostit mecanic, un angajament acceptat fără să ne gândim, un efort făcut pentru altcineva chiar și atunci când suntem epuizați, toate acestea par detalii nesemnificative.
Dar dacă le aduni, vei vedea că în spatele lor se ascunde un mecanism care ne consumă în tăcere. Câți dintre noi n-au acceptat vreodată să rămână peste program la muncă, deși aveau planuri? Câți n-au ascultat, din politețe, poveștile încărcate ale prietenilor, în timp ce mintea lor zbura la propriile probleme nerezolvate? Câți n-au mers la o întâlnire, doar pentru că le-a fost jenă să refuze? De ce spunem „da” atunci când tot în noi strigă „nu”?
Poate pentru că am fost crescuți cu ideea că a refuza e o formă de lipsă de respect. Poate pentru că vrem să evităm conflicte sau să păstrăm o imagine plăcută în ochii celorlalți. Sau poate pentru că am ajuns să credem că valoarea noastră e legată de cât de mult putem oferi, cât de disponibili suntem, cât de mult ne sacrificăm. Sindromul salvatorului – când „a fi de ajutor” devine o capcană.
Mulți dintre noi cad în capcana sindromului salvatorului, fenomen studiat de psihologi și asociat cu o nevoie profundă de validare prin utilitate. Persoanele care simt că trebuie să fie mereu disponibile, să ajute chiar și atunci când nu pot sau nu vor, ajung să își neglijeze propriile nevoi.
Un studiu publicat în Journal of Social and Clinical Psychology a demonstrat că oamenii care evită să spună „nu” din teama de a-i dezamăgi pe ceilalți sunt mai predispuși la stres cronic, anxietate și epuizare emoțională. Cu timpul, această nevoie de a mulțumi pe toată lumea erodează stima de sine. Te simți folosit, dar nu știi exact de ce. Ești obosit, dar nu îți dai seama de unde vine această oboseală. Atunci când acceptăm orice cerere fără să ne gândim la consecințe, ne punem în pericol echilibrul mental și emoțional.
Ajungem să trăim după prioritățile altora, să ne încărcăm cu sarcini care nu sunt ale noastre și să ne trezim într-un punct în care viața ne scapă printre degete. Și ce e mai greu de suportat nu e volumul de responsabilități, ci sentimentul că nu mai avem control asupra timpului nostru. Când spui „da” mereu, oamenii se obișnuiesc cu ideea că ești disponibil. Nu o fac din răutate, ci din simplul motiv că noi îi învățăm cum să ne trateze.
Iar atunci când, într-un final, ajungi să refuzi, reacțiile pot fi dure, nu pentru că ai făcut ceva greșit, ci pentru că ai schimbat regulile jocului. Cum înveți să spui „nu” fără vinovăție? Refuzul nu trebuie să fie agresiv sau lipsit de empatie. Poate fi ferm și respectuos în același timp. O pauză înainte de a răspunde te poate ajuta să evaluezi dacă vrei cu adevărat să spui „da” sau doar o faci din reflex. Nu trebuie să te justifici excesiv.
Un simplu „Apreciez că m-ai întrebat, dar nu pot acum” este suficient. Dacă cineva te respectă doar atunci când îi spui „da”, atunci nu e o relație echilibrată. Este o iluzie să crezi că oamenii îți vor respecta limitele dacă tu nu le impui. Responsabilitatea de a-ți proteja timpul îți aparține. Așa că înainte să mai accepți ceva ce nu îți dorești cu adevărat, întreabă-te: Ce cost are acest „da” pentru mine?
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan, despre conflictele în relație
