Serghei Alexandrovici Esenin s-a născut într-o familie de țărani, la data de 3 octombrie 1895, în satul Konstantinovo (astăzi Esinino), regiunea Riazan din Rusia. De mic a fost abandonat de părinți și a fost crescut de bunica sa. A început să scrie poezii la nouă ani. Copil-minune al literaturii, în 1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreținut muncind ca și corector la o tipografie. În anul următor s-a înscris la Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an și jumătate, ca student extern. În primele sale poezii, Esenin vedea Rusia țărănească, melancolică și romantică, și a adoptat rolul de profet-țăran și lider spiritual. El a scris de asemenea poezii cu teme religioase. Hristosul său era apărător al săracilor.
Se povestește că, pe când era în plină glorie, foarte tânărul poet a fost invitat de însăşi împărăteasa Rusiei, spre a-i citi şi ei din versurile lui. După ce i-a ascultat poeziile, ţarina l-a întrebat: ”De ce sunt versurile dumneavoastră aşa de triste?” ”Aşa e şi Rusia, majestate”, a răspuns poetul.
Dăruit cu frumusețe fizică și cu o personalitate romantică, Serghei Esenin s-a îndrăgostit frecvent și, într-o perioadă scurtă, a fost căsătorit de cinci ori. Prima dată s-a căsătorit în 1913, cu o colegă de la tipografie, Anna Izriadnova, cu care a avut un fiu, Iuri. În 1918, Esenin s-a căsătorit pentru a doua oară, cu actrița Zinaida Raikh. Cu aceasta a avut o fiică, Tatiana, și un fiu, Constantin. În toamna anului 1921, în timp ce vizita atelierul pictorului Gheorghi Iakulov, a cunoscut-o pe dansatoarea americană stabilită la Paris, Isadora Duncan, o femeie cu 17 ani mai în vârstă, care nu vorbea rusa, iar el nu vorbea engleza. Au reușit să comunice în limba franceză și s-au căsătorit în 2 mai 1922. În anul1923, s-a întors la Moscova. Aici, are o relație cu actrița Augusta Miklașevskaia și se crede că s-ar fi căsătorit cu ea printr-o ceremonie civilă de îndată ce a obținut divorțul de Isadora Duncan. În primăvara lui 1925, un Serghei Esenin, foarte aerian o cunoaște și se căsătorește cu a cincea soție, Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute în repetate rânduri, dar Esenin se scufunda tot mai mult în abisul băuturii.
Pe 27 decembrie 1925, Esenin își pune capăt zilelor într-o cameră de hotel. Criticii au alimentat aceste amintiri cu „probe”. În poeziile lui Esenin, mulți au văzut apropierea morții și dezamăgirea în viață, ca pe o tulburare mentală.
Ca tine nu-s pe lumea asta două (dedicată surorii sale, Șura)
Ca tine nu-s pe lumea asta douǎ.
În viaţa ta cu licǎriri de stea,
Nǎdejdea mea-i iar teafǎrǎ şi nouǎ
Şi se repetǎ tinereţea mea.
Tu, vorba mea de busuioc mǎiastrǎ,
Pe veci eşti scumpǎ sufletului meu.
Cum mai trǎieşte astazi vaca noastrǎ,
Smulgând tristeţea paielor mereu?
De-ncepi sǎ cânţi dispare orice geamǎt.
Cu visuri de copil mǎ lecuieşti,
Sub geamul alb s-a scuturat de freamǎt
Scoruşul vesnic gata de poveşti?
Torcând, ce cântǎ mama mult doritǎ?
Pe veci plecai din sat dar tot mai ştiu
Cǎ-i bǎtǎtura casei troienitǎ
De frunza unui viscol purpuriu.
Mai ştiu cǎ pentru biata noastrǎ soartǎ,
În loc de plans şi-n loc de tânguit,
Lângǎ zǎplaz, ca dupǎ-o fatǎ moartǎ,
A prins sǎ urle-un câine pǎrǎsit.
Eu n-am sǎ-mi mai vǎd satul din câmpie,
Cǎci prea târziu primit-am, dupǎ ani,
Ca dragostea, ca orice bucurie,
Basmaua ta frumoasǎ de Riazani.
tot mai ştiu
