O elevă de la „Șincai” s-a calificat la etapa națională a concursului „Istorie și societate în dimensiune virtuală” - 11 minute în urmă
Deratizare cu magazinul plin. Serios? - 43 minute în urmă
20 februarie 1954, s-a născut Grigore Leșe - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, vineri 20 februarie 2026 - 2 ore în urmă
ISU Maramureș a avut anul trecut o medie de 29 de intervenții pe zi - 12 ore în urmă
Elevii de la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie, rezultate promițătoare la etapa națională a Concursului Internațional „Young Car Mechanic” - 12 ore în urmă
În Târgu Lăpuș va avea loc a V-a ediție a concertului de pricesne „Lumină pentru suflet de creștin” - 13 ore în urmă
CS Minaur, amical cu Unirea Dej înainte de primul meci oficial din acest an - 13 ore în urmă
Nicușor Dan și Donald Trump, dialog la Washington în cadrul Consiliului pentru Pace - 14 ore în urmă
Cultură și tradiție la Centrul Rivulus Pueris din Baia Mare: elevi și profesori de pe ambele maluri ale Prutului au susținut manifestări cultural-artistice - 15 ore în urmă
99 de ani de la moartea marelui poet rus, Serghei Esenin
Serghei Alexandrovici Esenin s-a născut într-o familie de țărani, la data de 3 octombrie 1895, în satul Konstantinovo (astăzi Esinino), regiunea Riazan din Rusia. De mic a fost abandonat de părinți și a fost crescut de bunica sa. A început să scrie poezii la nouă ani. Copil-minune al literaturii, în 1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreținut muncind ca și corector la o tipografie. În anul următor s-a înscris la Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an și jumătate, ca student extern. În primele sale poezii, Esenin vedea Rusia țărănească, melancolică și romantică, și a adoptat rolul de profet-țăran și lider spiritual. El a scris de asemenea poezii cu teme religioase. Hristosul său era apărător al săracilor.
Se povestește că, pe când era în plină glorie, foarte tânărul poet a fost invitat de însăşi împărăteasa Rusiei, spre a-i citi şi ei din versurile lui. După ce i-a ascultat poeziile, ţarina l-a întrebat: ”De ce sunt versurile dumneavoastră aşa de triste?” ”Aşa e şi Rusia, majestate”, a răspuns poetul.
Dăruit cu frumusețe fizică și cu o personalitate romantică, Serghei Esenin s-a îndrăgostit frecvent și, într-o perioadă scurtă, a fost căsătorit de cinci ori. Prima dată s-a căsătorit în 1913, cu o colegă de la tipografie, Anna Izriadnova, cu care a avut un fiu, Iuri. În 1918, Esenin s-a căsătorit pentru a doua oară, cu actrița Zinaida Raikh. Cu aceasta a avut o fiică, Tatiana, și un fiu, Constantin. În toamna anului 1921, în timp ce vizita atelierul pictorului Gheorghi Iakulov, a cunoscut-o pe dansatoarea americană stabilită la Paris, Isadora Duncan, o femeie cu 17 ani mai în vârstă, care nu vorbea rusa, iar el nu vorbea engleza. Au reușit să comunice în limba franceză și s-au căsătorit în 2 mai 1922. În anul1923, s-a întors la Moscova. Aici, are o relație cu actrița Augusta Miklașevskaia și se crede că s-ar fi căsătorit cu ea printr-o ceremonie civilă de îndată ce a obținut divorțul de Isadora Duncan. În primăvara lui 1925, un Serghei Esenin, foarte aerian o cunoaște și se căsătorește cu a cincea soție, Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute în repetate rânduri, dar Esenin se scufunda tot mai mult în abisul băuturii.
Pe 27 decembrie 1925, Esenin își pune capăt zilelor într-o cameră de hotel. Criticii au alimentat aceste amintiri cu „probe”. În poeziile lui Esenin, mulți au văzut apropierea morții și dezamăgirea în viață, ca pe o tulburare mentală.
Ca tine nu-s pe lumea asta două (dedicată surorii sale, Șura)
Ca tine nu-s pe lumea asta douǎ.
În viaţa ta cu licǎriri de stea,
Nǎdejdea mea-i iar teafǎrǎ şi nouǎ
Şi se repetǎ tinereţea mea.
Tu, vorba mea de busuioc mǎiastrǎ,
Pe veci eşti scumpǎ sufletului meu.
Cum mai trǎieşte astazi vaca noastrǎ,
Smulgând tristeţea paielor mereu?
De-ncepi sǎ cânţi dispare orice geamǎt.
Cu visuri de copil mǎ lecuieşti,
Sub geamul alb s-a scuturat de freamǎt
Scoruşul vesnic gata de poveşti?
Torcând, ce cântǎ mama mult doritǎ?
Pe veci plecai din sat dar
tot mai ştiu
Cǎ-i bǎtǎtura casei troienitǎ
De frunza unui viscol purpuriu.
Mai ştiu cǎ pentru biata noastrǎ soartǎ,
În loc de plans şi-n loc de tânguit,
Lângǎ zǎplaz, ca dupǎ-o fatǎ moartǎ,
A prins sǎ urle-un câine pǎrǎsit.
Eu n-am sǎ-mi mai vǎd satul din câmpie,
Cǎci prea târziu primit-am, dupǎ ani,
Ca dragostea, ca orice bucurie,
Basmaua ta frumoasǎ de Riazani.
Lăcrimioara ZOTA










