Parohia Ortodoxă Săcălășeni, parteneriat cu Școala Gimnazială din localitate; Fiecare elev și cadru didactic au primit acatist și iconiță
De la începerea noului an școlar și până la începutul lunii octombrie, Parohia Ortodoxă Săcălășeni a încheiat o Activitate de parteneriat cu Școala Gimnazială Săcălășeni.
Aceasta s-a intitulat „Acatistul Maicii Domnului Pantanassa pentru fiecare elev și profesor”, având ca obiectiv oferirea unui exemplar din Acatistul Maicii Domnului Pantanassa și a unei iconițe cu Icoana Anului Omagial „Maica Domnului – Ocrotitoarea bolmavilor”, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, fiecărui elev și cadru didactic.
„Cu acest prilej dorim să mulțumim conducerii instituției de învățământ – doamnei director prof. Veronica Moje, prof. Camelia Dobrican și tuturor cadrelor didactice care s-au implicat în acest proiect duhovnicesc.
Finalizarea acestui parteneriat va avea loc la biserica noastră, unde, la o dată stabilită de comun acord, elevii împreună cu cadrele didactice vor participa la Slujba Acatistului Maicii Domnului „Pantanassa”. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, transmite părintele paroh Adrian Dobreanu.












