Odată cu pandemia, cazurile de anxietate și depresie au crescut alarmant de mult, mai ales în rândul copiilor și adolescenților. Deși aceste afecțiuni sunt unele dintre cele mai comune probleme cu care se confruntă în ultimii ani tinerii începând cu vârsta de 14-15 ani, ele au avut, de-a lungul timpului consecințe foarte grave precum suicidul.
Anxietatea este percepută ca un răspuns natural al corpului la stres, fiind caracterizată de o frică foarte puternică de anumite aspecte ale vieții. Cei care suferă de această tulburare pot experimenta stări constante de agitație, neliniște sau chiar sufocare. Majoritatea adolescenților se confruntă cu temeri legate de viitorul lor, de sănătatea lor și a celor dragi, dar și cu îngrijorări privind relațiile și interacțiunile sociale.
Depresia, în schimb este o tulburare a dispoziției definită ca un sentiment puternic și persistent de tristețe. Această tulburare se manifestă, de cele mai multe ori, prin pierderea interesului față de activitățile care cândva erau practicate cu plăcere, lipsa somnului și iritabilitate. Persoanele tinere diagnosticate cu depresie se confruntă adesea cu gânduri de suicid, iar în cazuri severe, cu tentative care, din păcate, se sfârșesc tragic.
De regulă, tinerii care suferă de anxietate sau depresie tind să se autoizoleze, să nu mai comunice cu familia și prietenii, sau chiar să își neglijeze aspectul fizic și igiena personală, unii alegând să petreacă ore întregi cu telefonul în mână sau în fața calculatorului. În astfel de cazuri, specialiștii nu recomandă utilizarea tehnologiei în exces, deoarece ea influențează și menține aceste comportamente distructive ale adolescenților. Poate apărea, de asemenea, somatizarea, adică prezența unor simptome sau dureri fizice cauzate de stările psihice prin care trec persoanele afectate. Principalele cauze ale declanșării acestor tulburări sunt factorii genetici, fiind demonstrat faptul că cei mai predispuși să sufere de aceste afecțiuni sunt copiii ai căror părinți sau rude apropiate au fost diagnosticate cu aceste tulburări. Pe de altă parte, modul în care copiii au fost învățați de către părinți să gândească poate să cauzeze astfel de stări, mai ales dacă părinții sunt prea protectivi sau severi cu copiii lor.
Psihologii trag un semnal de alarmă asupra simptomelor care pot indica prezența acestor tulburări, sfătuindu-i pe părinți să observe cu atenție schimbările de comportament ale copiilor, să aibă o relație apropiată cu aceștia iar în cazul lipsei de comunicare, să țină legătura cu profesorul diriginte pentru a fi la curent cu situația în care se află copiii. Specialiștii mai atrag atenția asupra faptului că, dacă tulburările mintale nu sunt tratate în copilărie, ele vor avea repercusiuni mai grave la maturitate.
Larisa Viragh
