Elev de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare, calificat la etapa națională a Concursului de Creativitate în Limba Engleză „Speak Out” - 14 minute în urmă
Dialoguri Educaționale Responsabile la Cărturești Baia Mare: tinerii sunt invitați la o nouă întâlnire pe tema oportunităților - 55 minute în urmă
Accidentele cu victime cauzate de viteză în primele luni din 2026, mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut - 3 ore în urmă
O nouă campanie de colectare de deșeuri textile în Baia Mare - 3 ore în urmă
Încep lucrările pe DJ 182B Baia Mare – Coaș. Restricții de trafic și rute alternative pentru șoferi - 5 ore în urmă
18 aprilie, Ziua Internațională pentru Conservarea Monumentelor - 5 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, sâmbătă 18 aprilie 2026 - 6 ore în urmă
CS Minaur obține primele puncte în play-off și urcă un loc în clasament - 16 ore în urmă
Concurs Național Catehetic: Elevii din Săcălășeni au vizionat documentarul despre cele 16 Sfinte Femei canonizate în anul 2026 - 16 ore în urmă
Lume multă la hramul Mănăstirii Măriuș - 16 ore în urmă
„Pescuirea minunată” de Vasile Trif, un volum remarcabil de poezie contemporană
Joi, 22 august, de la ora 12:00, a avut loc întâlnirea cu poetul Vasile Trif, în cadrul lansării volumului său bilingv (română-franceză) de poezii „Pescuirea minunată/ La Pêche miraculeuse” (apărut la editura „Școala Ardeleană”) în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.
Prezentatoarea acestui eveniment cultural de excepție a fost Delia Muntean, critic literar și membră a Uniunii Scriitorilor din România, în prezidiu fiind invitați și poetul Gheorghe Pârja și preotul protopop Fabian Coroian, care au vorbit și recitat din opera scriitorului Vasile Trif.
Autorul, pictor-ilustrator și preot în Québec (Canada) a dezvăluit, în discursul său, semnificația titlului noului său volum, referindu-se la o căutare cât mai profundă a sinelui și a sensului în călătoria prin viață: „Umanitatea prin esența ei este într-o stare de căutare a profunzimilor, […] aruncăm năvodul cunoașterii în abisul Universului pentru a găsi înțelesuri”.
Inspirația scriitorului provine din tot ceea ce îl înconjoară, de la lectură până la vizionarea expozițiilor de artă. Arta poetică și arta plastică sunt, în viziunea sa, interconectate, motiv pentru care fiecare poem din cartea sa este acompaniat de câte o operă plastică.
Curentul literar în care se încadrează poemele părintelui scriitor Vasile Trif este cel post-modernist, dar cu elemente și simboluri ancestrale din vechime, transpuse într-o manieră modernă, care le oferă cititorilor mai multe variante de interpretare fără dificultăți a acestora. Tematica operelor scrise de Vasile Trif este, în mare parte, cea religioasă, dar sunt surprinse, prin excelență și teme precum „viața și moartea”, „interferența între lumi interioare și exterioare” și „tema drumului inițiatic”.
Larisa Viragh














