Începând cu anul 2012 a fost organizată și în România Ziua Internațională a Bunicilor, ca un semn de vădită prețuire pentru cei care ne-au purtat pe brațele lor și ne-au răsfățat. Spun unii că „despre valoarea bunicilor vorbesc realizările nepoților”. Aceasta se întâmplă mai ales acum când toți vorbesc despre „generația copiilor crescuți de bunici”, pentru că părinții sunt (prea)ocupați sau sunt plecați (prea)departe pentru a munci. Puțini sunt cei care înțeleg efortul pe care unii bunici, înaintați în vârstă, îl depun pentru a se îngriji de nepoții lor, pentru a depăși „conflictul dintre generații”, pentru a se adapta cerințelor timpurilor moderne etc.
Pe lângă aceasta, noi și societatea, prea des îi marginalizăm pe cei bătrâni, prea ușor îi considerăm depășiți de situație și am vrea să ne eliberăm de ei. Ar trebui să investim mai multă răbdare pentru a-i ajuta să se integreze și să se simtă parte dintr-o societate care aleargă cu o viteză năucitoare, așa cum și ei ne-au ajutat să creștem, să pășim, să vorbim… să devenim oameni.
Prezenta bunicilor în viața copiilor noștri ocupă un rol important în dezvoltarea emoțională și socială a acestora, deoarece bunicii sunt un izvor nesecat de dragoste, răbdare și înțelepciune ce oferă nepoților stabilitate emoțională, încredere în sine, independență si o altă viziune asupra vieții.
Legătura care se formează între nepot și bunici este unică, tocmai datorită faptului că aceștia au timp și spațiu, trăiesc bucuria prezentului, prețuind fiecare clipă petrecută în preajma nepotului lor. Alături de bunici, copilul poate deprinde abilități ce îi vor fi de folos pe parcursul întregii vieți.
Poate că timpul, generațiile, mentalitatea și stilul de viață s-au schimbat, însă dragostea și legătura unică dintre bunici și nepoți au rămas aceleași, fiind transmise din generație în generație.
