La finalul lunii iunie, Muzeul Satului ACASĂ din Tăuții Măgherăuș a fost resfințit și inaugurat. Acesta este foarte frumos amenajat și fiecare obiect din colecția sa spune o poveste.
Azi, cu ajutorul muzeografului Mirela Badea, aflăm mai multe informații despre batistă – un accesoriu cu o încărcătură simbolică profundă în rândul fetelor și care se află în colecția acestui muzeu.
„În cultura tradițională românească, accesoriile aveau un rol esențial în a defini statutul și identitatea femeilor, iar batista era un element central în acest sistem de semnificații. Acest context cultural este ilustrat de modul în care batista, piesele de port pentru cap la femei (năframa, baticul, chischineaua, marama), zgărdanele, formau un sistem coerent, în care fiecare element avea o funcție bine definită.
Batista era un accesoriu cu o încărcătură simbolică profundă în rândul fetelor. În multe regiuni, aceasta era asociată cu puritatea și cinstea , fiind un semn al virginității și al comportamentului moral ireproșabil. Era adesea brodată cu motive tradiționale și purtată cu mândrie în ocazii speciale.
Batista avea un rol ceremonial. În cadrul unor ceremonii, precum horele sau alte adunări sociale, batista era etalată ca un simbol al tinereții și al frumuseții. Fetele purtau batistele la vedere, acestea având rolul de a atrage privirile și de a sublinia eleganța și rafinamentul purtătoarei. Apropiindu-se de vârsta măritatului, fiecare fată broda batiste prin şezători acumulând experienţă, însuşind atât modelele tradiţionale din zonă cât şi limbajul operării cu aceste obiecte simbolice.
Momentul în care o fată era cerută în căsătorie era adesea marcat și de schimbarea modului de utilizare a batistei. După logodnă, batista putea fi dăruită logodnicului, simbolizând acceptarea acestuia și trecerea la un alt statut social. ,,Până în primele decenii ale secolului al XX-lea s-a păstrat obiceiul ca batista să izoleze mâna miresei şi a mirelui în timp ce ei „dau mâna cu nuntaşii”. În acest mod, mirii, vulnerabili pentru că se aflau în perioada de liminaritate, puteau fi protejaţi cu ajutorul batistei, dar şi cu cel al pâinii de ritual aflată dinaintea lor. Batista este inclusă în relaţii semnificative în timpul Iertăciunii, desfăşurate lângă o masă, pentru a putea consacra înfăptuirea.„ Accesoriu nelipsit al vestimentaţiei de sărbătoare a fetelor mari, obiect ritual important în desfăşurarea obiceiurilor tradiţionale la care participau tinerii, dar şi piesă expusă în casa mare, până sau după nuntă, batista a devenit treptat un obiect simbolic obligatoriu în comportamentul şi comunicarea juvenilă. Ca şi celelalte simboluri obiectualizate ea ajunge să înregistreze cele mai multe semnificaţii în cadrul ritualurilor. Astfel, are roluri relevante în contextul obiceiurilor nupţiale, în cele calendaristice, în petrecerea flăcăilor la armată, inclusiv la hora (jocul) satului, cumulând semnificaţii profunde pentru comunicarea culturală (Varvara Buzilă – Batista în contextul comunicării) .
După căsătorie, batista fetei își pierdea din rolul ceremonial dar câștiga o valoare sentimentală. Femeile păstrau batistele primite de la mame sau bunici ca pe niște comori de familie, simbolizând legătura dintre generații și continuitatea tradițiilor.
Batista albă apare în ritualurile legate de moarte, ,,peste sicriu, se dă găina sau un cucoș, cu picioarele dezlegate în credinţă ca să zboare ușor sufletul mortului în lumea raiului. În unele locuri cele mai apropiate rude aruncă batista cu care și-au șters lacrimile, ca să nu plângă toată viaţa după acest mort.” sau ,,când moare un tânăr de vârsta căsătoriei, îmbrăcămintea lui este cea de mire sau mireasă și cu floare de nuntă. Inclusiv cei mai apropiaţi tineri sunt legaţi cu batistă la mână și buchet în piept, dar cu colţurile în jos, ce simbolizează întreruperea vieţii în creștere, în zbor spre înălţime,spre soare. Respectiv, și batista, și floarea sau buchetul de nuntă sunt prinse cu vârful în jos, ce semnifică decesul” ( Elena Postolachi- Ţesăturile în ritualul de înmormântare/ Funcții și mesaje simbolice).
Batista, ca element al comunicării simbolice, a fost un instrument complex și versatil în cultura tradițională. Aceasta permitea exprimarea identității, statutului și emoțiilor într-un mod subtil și respectuos față de normele sociale și culturale”.
Foto – muzeograf Mirela Badea
