Tradiția secerișului renaște la Suciu de Sus, printr-o nouă ediție a „Clăcii de secerat” - 9 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Meditație la Duminica a 6-a după Rusalii – iertarea păcatelor și vindecare - 12 ore în urmă
Moment istoric pentru românii din Germania: Parohia Ortodoxă din Heidelberg va avea propria biserică - 13 ore în urmă
Răsplată pentru performanță: 16 elevi premianți din Fărcașa au plecat într-o excursie în județul Constanța - 13 ore în urmă
Ne ard bisericile de lemn. Ce e de făcut? - 13 ore în urmă
Campionatul Național de Offroad a revenit în Maramureș. Echipaj de prim ajutor prezent pe toată durata competiției - 14 ore în urmă
Ansamblul „Doina Chioarului” din Șomcuta Mare a impresionat la Festivalul Internațional de Folclor din Macedonia - 17 ore în urmă
O după-amiază plină de aventură la Muzeul Satului Baia Mare: Tiroliană și activități recreative pentru copii - 18 ore în urmă
Unde liturghisesc ierarhii în această duminică - 19 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XXI) - 19 ore în urmă
Lansarea cărții „Pași în nisip. Mama ei de viață”a autoarei Maria Emese Ninacs (Ria)
Luni, 10 iunie
2024, ora 15.00, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” are loc lansarea cărții „Pași în Nisip. Mama ei de viață” a autoarei Maria Emese Ninacs. Pe toată durata evenimentului, cei prezenți vor avea parte și de surprize.
Ria, așa cum o știu prietenii, e în primul rând o mamă dedicată și o soție iubitoare care a jonglat cu vicisitudinile vieții, reinventându-se de fiecare dată. A fost precum pasărea Phoenix, care a renăscut și s-a ridicat de câte a îngenuncheat-o viața. Exemplu de putere, dedicare și adaptabilitate, la începuturi și-a dedicat viața educării copiilor, fiind un dascăl desăvârșit. Mai târziu a căutat modalități de a urma o altă cale, prin noi abilități, pentru a avea o gură de aer proaspăt, la fereastra zilei de mâine. A confecționat decorațiuni de Crăciun, păpuși tradiționale, toate prinzând viață în mâinile ei iscusite.
Astăzi, autoarea primului ei volum și-a păstrat aceeași constituție fragilă, dar a dobândit puterea unui copac care și-a înfipt adânc rădăcinile în episoadele vieții, pe care le relatează în paginile cărții sale. O carte despre oful unei vieți, despre experiențe, învățăminte și speranță. O lecție de viață din care mulți își pot lua seva resurselor interioare.
„ De departe nu sunt vreo sfântă care face mereu lucrurile corecte și gândește doar pozitiv. Aveam perioade când depresia mă bântuia cu regularitate ciclică. Am eșuat pe toate ariile vieții, atât pe plan personal cât și financiar, am dat-o din bară în bară de parcă aș fi vrut să descopăr vreun nou sport olimpic la care să bat recordul mondial. Am înțeles că succesul vine în urma deciziilor bune. Dar cum le luam? În urma multor decizii proaste. Am învățat să învăț din eșecuri și să îmi pun mereu întrebarea: OK, care e lecția? Dacă o găseam pe loc, mulțumeam cu recunoștință și mergeam mai departe. Unele răspunsuri încă nu le-am descoperit, dar mă străduiesc să accept ce nu pot schimba și îmi asum ce ține de mine. Merg înainte indiferent de circumstanțe, fără să aștept ca toate stelele să se alinieze, pentru că asta nu se va întâmpla. Muncesc la mine în mod deliberat, și încă sunt în construcție. E plasa mea de siguranță, colacul meu de salvare”, se confesează autoarea Maria Emese Ninacs.
Lăcrimioara ZOTA















