Portretul Domnului Trandafir, poate cel mai cunoscut învățător din literatura română, este acesta: „Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini. Când zâmbea, se arătau, sub mustaţa tunsă scurt, nişte dinţi lungi, cu strungă la mijloc. Când ne învăţa cum să spunem poeziile eroice, vorbea tare şi înălţa în sus braţul drept; când cântam în cor, lovea diapazonul de colţul catedrei, îl ducea repede la urechea dreaptă, şi, încruntând puţin din sprâncene, dădea uşor tonul: laaa! – iar băieţii răspundeau într-un murmur subţire, şi aşteptau cu ochii aţintiţi la mâna lui, care, dintr-odată, se înălţa. Atunci izbucneau glasurile tinere, într-o revărsare caldă. Când trebuia câteodată, sâmbăta după-amiază, să ne cetească din poveştile lui Creangă, ne privea întâi blând, cu un zâmbet liniştit, ţinând cartea la piept, în dreptul inimii, – şi în bănci se făcea o tăcere adâncă, ca într-o biserică”.
Un învăţător are efect asupra eternităţii; nu se poate spune niciodată unde se opreşte influenţa sa – Henry Adams
În fiecare sat există un om care dăruiește o făclie: învățătorul. Este însă și un altul în care suflă în ea, pentru a o stinge: preotul – Victor Hugo
Învăţătorul este acela care face să crească două idei acolo unde există doar una – Elbert Hubbard
Învăţătorul este zahăr brut, elevul devine zahăr rafinat – proverb persan
Lăcrimioara ZOTA
