Noua creșă din Târgu Lăpuș, pregătită să își deschidă porțile din această toamnă - 7 minute în urmă
Minaur continuă transferurile: jucătoare din naționala Braziliei vine la Baia Mare - 11 minute în urmă
Persoanele vârstnice vulnerabile din Țara Lăpușului vor beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu - 26 minute în urmă
Expoziție de minerale la Sighetu Marmației: Vizitatorii sunt invitați să descopere „comorile ascunse ale Pământului” - 29 minute în urmă
Au început programările pentru sterilizările subvenționate ale câinilor și pisicilor din Baia Mare - 57 minute în urmă
Restricții pentru camioanele de peste 7,5 tone în Maramureș și alte 34 de județe din cauza caniculei - 2 ore în urmă
30 iunie 1905 – Ziua în care Albert Einstein a schimbat pentru totdeauna modul în care înțelegem Universul - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, marți 30 iunie 2026 - 3 ore în urmă
În această noapte, cerul ne va prezenta „Luna Plină a Căpșunilor” - 13 ore în urmă
Suspiciuni de fraudă în turism: elevi și profesori, implicați într-un caz investigat în Maramureș - 15 ore în urmă
S-a mutat la Domnul vrednicul rozăvlean Grigore Hodea, fratele Preasfințitului Părinte Iustin
În zorii acestei dimineți, vineri, 31 mai, cel ce a fost tată, socru și bunic – vrednicul rozăvlean Grigore Hodea – s-a mutat la Domnul în urma unei suferințe, la vârsta de 70 de ani.
„Un soț drept și cinstit, un tată creștin adevărat celor 5 copii pe care i-a primit în dar de la Dumnezeu (4 fete și un fecior) și un bunic mult iubit de cei 11 nepoți, părintele nostru a adormit în această dimineață la ora 3.30, după o suferință nici prea lungă, nici scurtă, dar grea în ultima ei parte, având lângă el pe soția Irina, fiul Iustin și fiica Ioana din Italia. A plecat împăcat după ce s-a văzut cu fratele – Preasfințitul Părinte Iustin de mai multe ori, iar aseară, cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul.
Acum s-a întâlnit cu mama, care i-a fost înțelept sfătuitor și pilda de credință, măicuța Maria Magdalena!
Moroșanul Grigore Hodea a fost fratele mai mare al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin cu 7 ani. Rămânând amândoi orfani în urma trecerii la Domnul a tatălui Ștefan Hodea – Preasfințitul Părinte Iustin. Rămânând orfan de la vârsta de 8 ani, până când a plecat la mănăstire, la 14 ani, fratele Grigore a fost ca un adevărat și responsabil tată, îngrijindu-se de creșterea fratelui Ioan, cel ce avea să fie, prin rânduiala lui Dumnezeu, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
Slujbă Înmormântării va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, duminică, 2 iunie 2024, cu începere de la ora 15:00 la biserica de lemn Monument UNESCO „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Rozavlea Maramureșului Voievodal, după care va fi așezat în mormântul din cimitirul bisericii, în apropierea locului unde își doarme somnul de veci, tatăl Ștefan Hodea.
PS Părinte Episcop Iustin și familia toată mulțumește medicilor și asistentelor unde a fost internat (la Spitalul de boli infecțioase, o vreme, și în ultima săptămână, la Spitalul Județean „Constantin Opriș” din Municipiul Baia Mare.
În aceste momente triste și îndurerate ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să îi facă parte dreptcredinciosului Grigore Hodea de odihnă veșnică unde nu este durere, întristare nici suspin, ci viață fără de sfârșit! Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, transmite familia îndoliată.
Scurte date biografice
Hodea Grigore, s-a născut la data de 20 iulie 1954 în localitatea Rozavlea, județul Maramureș, din părinții dreptcredincioși Ștefan și Maria, fiind al treilea prunc al acestei familii binecuvântate de Dumnezeu, având două surori Irina și Maria, dar și un frate – Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. La vârsta de 14 ani a rămas orfan de tată, iar Grigore a rămas stâlpul casei. S-a căsătorit la data de 4 ianuarie 1978 cu soția Irina, fiind binecuvântați cu cinci copii: patru fete și un băiat, care, la rândul lor, i-au dăruit 11 nepoți, pe care i-a iubit cu tot sufletul și au fost alinarea lui în suferință. A fost un om credincios, foarte harnic, muncitor și săritor în a-și ajuta aproapele.
S-a mutat la Domnul, vineri, 31 mai 2024, la ora 3:30 la Spitalul Județean „Constantin Opriș” din Municipiul Baia Mare.
Dumnezeu să-l odihnească! Sincere condoleanțe familiei!













