Share
Tânăra Eliza-Elena Lazăr, un exemplu de putere și credință; „Cântările bisericești mă reprezintă cel mai mult, fiecare vers parcă îl simt cu adevărat și mă face să fiu mai aproape de Dumnezeu”

Tânăra Eliza-Elena Lazăr, un exemplu de putere și credință; „Cântările bisericești mă reprezintă cel mai mult, fiecare vers parcă îl simt cu adevărat și mă face să fiu mai aproape de Dumnezeu”

De multe ori avem tendința să ne plângem pentru nimicuri, să fim nemulțumiți de lucrurile care ni se întâmplă în viața de zi cu zi, uitând să ne mai bucurăm și să fim recunoscători pentru ce avem.

Asta până când în cale ne apar diverși oameni care chiar dacă au greutăți mai mari ca și noi știu să se bucure de viață cu adevărat și să prețuiască fiecare zi.

Un exemplu în acest sens este Eliza-Elena Lazăr, o tânără de doar 16 ani, din Șomcuta Mare. Chiar dacă este nevăzătoare din naștere, Eliza duce o viață cât se poate de normală, aducând multă bucurie celor din jur și mulțumind lui Dumnezeu pentru tot ce îi oferă.

Îi urmărim demult cariera muzicală, iar vocea sa caldă ne-a impresionat. Vă invităm și pe dumneavoastră să-i aflați povestea emoționantă.

„Dumnezeu m-a trimis în lume într-o perioadă frumoasă și plină de credință și anume în ziua de Rusalii – Pogorârea Sfântului Duh – o zi în care am fost ocrotită de Sfântul Duh, care mi-a dat viață… dar un șoc imens pentru părinții mei, care au aflat că nu voi putea vedea niciodată. Ca orice părinte au făcut tot ce le stă în putință în a mă ajuta pe partea medicală, ca să pot vedea și eu… dar Dumnezeu a avut alte planuri pentru mine…

Este greu să nu știi cum arată mama ta, să nu știi cum arată culorile naturii și să nu vezi piedicile puse de cei de lângă tine… este foarte greu ca cei din jur să te accepte așa cum ești, dar și mai greu să accepte că un copil cu deficiență de vedere poate face performanță.

Asta sunt eu, Eliza-Elena Lazăr, un copil nevăzător din naștere, ce locuiește în Șomcuta Mare și am împliniți 16 ani. Studiez la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” din Șomcuta Mare, în clasa a X-a, profil uman, și sunt o elevă de nota 10 pe linie. Pentru acest lucru îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat putere de învățare și o memorie bună. Spre uimirea unora, studiez într-o școală de masă, dar am la unele materii curriculum adaptat, iar eu îmi iau notițele în scriere Braille”, își începe Eliza povestea.

Muzica reprezintă o parte importantă din viața sa, pornind pe acest drum încă de mică.

„Pentru a putea depăși stresul și oboseala zilnică îmi fac timp și mă pun să cânt. Muzica este ”spațiul” meu de relaxare. Am început destul de mică să cânt, dar pe parcurs am studiat mai profund ceea ce îmi place. Mi-au fost alături doamnele profesoare Voichița Regoș și Nicoleta Vlășan, care mi-au arătat tehnici de respirare, pentru că talentul îl aveam cică…

Cântările bisericești mă reprezintă cel mai mult deoarece fiecare vers din ele parcă îl simt cu adevărat și mă face să fiu mai aproape de Dumnezeu. Cred că acest dar îl moștenesc de la străbunicul din partea bunicii paterne, care era cantor la biserică. Eu percep aceste cântări bisericești ca o punte spre Cer, o rugăciune a sufletului meu către Maica Domnului și Fiul Său. Pe lângă pricesne, eu iubesc folclorul, drept dovadă am două piese proprii: ”Mamă, tu ești viața mea” – text și linie melodică făcute de mine; ”Faină-îi frunza fagului” – text și linie melodică Nicoleta Vlășan. La aceste melodii am și videoclipuri ce se pot viziona atât pe Youtube, cât și la unele televiziuni și țin să le mulțumesc părinților pentru că mereu sunt alături de mine în toate proiectele mele”, spune maramureșeanca.

De-a lungul timpului, Eliza a obținut numeroase premii la concursurile la care a participat.

„Pe lângă pricesne și folclor, eu mai cânt muzică ușoară, etno și romanțe. Aceste plăceri ale muzicii se pot vedea în multele premii obținute la concursuri grele. Amintesc câteva dintre cele mai recente:

  • Festival – concurs de pricesne ”Maica Cerului”, loc. Agrieș, județul Bistrița Năsăud, Premiul I (2022);
  • Festival – concurs ”Pe sub poala codrului”, loc. Stremț, Băsești, Maramureș, Marele Premiu (2023);
  • Festivalul-concurs național de interpretare a romanței ”Dorurile mele”, Bistrița, Mențiune (2023);
  • Festivalul-concurs de cântări religioase ”Cântați, Domnului, cântați”, Sighetu Marmației, Trofeul (2023).

În afară de muzică iubesc lectura (audio book sau îmi citește mami, care este în multe cazuri ochii mei)”, precizează tânăra.

Visul ei este să scoată și un CD cu pricesne, pentru a putea împărtăși cu cei din jur darul său.

„Un vis al meu este să împărtășesc pasiunea mea pentru pricesne cu cei din jur, prin înregistrarea unui CD, care să ajungă la sufletele tuturor.

Fiind Postul Paștelui, eu vă urez Sărbători binecuvântate, iar Lumina Învierii să vă aducă liniște, pace și căldură în suflete!”, ne transmite Eliza Lazăr.

Îi mulțumim că a împărtășit cu noi povestea ei, o felicităm pentru toate și îi dorim mult succes în continuare!

Lavinia-Codruța HERMAN


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu