Acțiune a salvamontiștilor în Munții Maramureșului pentru salvarea unui ucrainean aflat în stare critică - 60 minute în urmă
Raluca Cerghezan de la Direcția de Asistență Socială Baia Mare, desemnată „Asistentul Social al Anului 2025” pentru sprijinul acordat persoanelor cu dizabilități - 2 ore în urmă
139 de elevi prezenți în Maramureș la proba de limba și literatura maternă de la simularea Evaluării Naționale - 2 ore în urmă
„Strigătul șoaptei”: spectacol de poezie susținut de Adrian Munteanu la Facultatea de Litere din Baia Mare - 3 ore în urmă
Burleanu, reales șef al FRF - 4 ore în urmă
Performanțe impresionante pentru două eleve ale Colegiului Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Ucraineană Maternă - 5 ore în urmă
„Tricolorele” U20 și-au aflat adversarele din grupă la Campionatul Mondial - 6 ore în urmă
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” organizează un masterclass de dans tradițional pentru copii - 6 ore în urmă
Incendiu de vegetație uscată și fond forestier în zona Suciu de Sus - 7 ore în urmă
Clubul Sportiv Dragonul Baia Mare își extinde activitatea: din luna mai se organizează antrenamente de Taekwon-do ITF și în Baia Sprie - 7 ore în urmă
Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, clarificări privind campania electorală
2024 este an electoral în țara noastră. Cu acest prilej, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului a transmis un mesaj cu clarificări privind campania electorală.
Redăm mai jos mesajul integral:
Având în vedere faptul că partidele politice și candidații lor se află anul acesta, 2024, în campanie electorală, în mai multe rânduri de alegeri, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, face următoarele precizări:
– Folosirea spațiului sacru al bisericii în campania electorală precum și a imaginilor personale cu ierarhii sau clericii acesteia de către partidele politice și candidații lor nu este îngăduită și nici nu folosește la nimic, ci doar tulbură atmosfera publică lăsând impresia că biserica ar sprijni pe unul sau altul dintre candidați;
– Majoritatea celor care candidează pentru o funcție publică, înaintea alegerilor electorale, au fost și în trecut și vin și în prezent, în mod particular, să ceară binecuvântarea ierarhului locului care îi primește pe toți cei ce solicită acest lucru, așa cum obișnuia și vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Justinian;
– Practica folosirii fotografiilor personale în care apar ierarhii și clericii, ca material de campanie electorală fără acordul Episcopiei, aduce prejudicii de imagine bisericii care, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod al BOR, nu face politică partinică, iar biserica respinge aceste metode care de-altfel nu cresc șansele vreunui candidat, ci doar tulbură liniștea și pacea socială, biserica fiind instituția prin excelență care promovează și păstrează pacea socială;
– Binecuvântarea ierarhului este un lucru ad-personam, pe care o poate primi oricine o solicită și se cuvine să o păstreze cu credință în inima și viața fiecăruia, făcând parte din taina omului cu Dumnezeu;
– Rugăm așadar candidații la alegerile care urmează pe parcursul acestui an, să nu folosească imagini sfinte (iconițe) ori locașuri de cult și mănăstiri sau imagini particulare cu ierarhii, clericii și monahii din eparhie (exceptând cele publice cu tot poporul prezent la evenimentul religios, popor din care fac parte și candidații), ca material de campanie sau promovare personală în campania electorală;
– Participarea politicienilor și candidaților la sfintele slujbe nu este un exercițiu de imagine sau acumulare de capital electoral. Biserica o interpretează ca pe un act creștin de cinstire a sărbătorilor și evenimentelor bisericești, noi românii, fiind un popor profund creștin și toți împreună în vremea slujbelor, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra poporului Său cel credincios și iubitor de Hristos!
Așa să ne ajute Dumnezeu ! Amin!















