Este posibil astăzi Umanismul? (foileton 2) - 49 minute în urmă
Campania Națională de Colectă de Crăciun: Băimărenii sunt invitați să doneze alimente pentru cei aflați în nevoie - 50 minute în urmă
20 de ani de American Spaces la American Corner Baia Mare - 52 minute în urmă
Reamenajarea spațiului de studiu al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare - 1 oră în urmă
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare organizează concurs pentru funcția de manager - 2 ore în urmă
Știința Explorări joacă două meciuri în trei zile cu CSM București pe teren propriu - 2 ore în urmă
Peste 50 de clădiri și terenuri degradate din Baia Mare intră pe lista cu impozitare specială - 2 ore în urmă
Noul showroom Toyota Baia Mare și-a deschis porțile - 3 ore în urmă
„Cupa Crăciunului” va aduce magia sărbătorilor pentru șahiștii băimăreni - 4 ore în urmă
Autobuzul lui Moș Crăciun se pregătește să pornească la drum în Baia Mare - 4 ore în urmă
„Ajutorul de trusou” se extinde pentru mamele aflate în situații defavorizate
Tinerele mame singure sau aflate în situații defavorizate primesc „ajutorul de trusou”, acea sumă de 2.000 de lei ce poate fi folosit pentru cumpărarea unor produse destinate îngrijirii nou-născutului. Ajutorul financiar se acordă o singură dată și conform legii, programul urma să se încheie în 2024. Însă potrivit unui proiect de ordonanță adoptat în ședința Executivului, măsura de sprijin pentru mamele defavorizate se va aplica și în perioada 2024 – 2027.
Prin proiectul de OUG sunt stabilite, așa cum scrie la primul articol, „măsuri de sprijin pentru categoriile de cupluri mamă – nou-născut defavorizate”. Măsurile constau, potrivit documentului, în acordarea de sprijin material pentru nou-născuţi pe bază de tichete sociale pe suport electronic sau măsuri auxiliare.
Valoarea ajutorului, adică a tichetului social pe suport electronic, este de 2.000 de lei, bani plătiți într-o tranșă unică pentru fiecare nou-născut și care sunt meniți achiziționării de produse de îngrijire a nou-născutului.
Potrivit viitorului act normativ, persoanele care pot beneficia de acest ajutor financiar sunt mamele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la oricare din componentele venitului minim de incluziune sau mamele cu dizabilităţi.
De asemeena, mamele aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv sunt victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente şi/ sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate sau aflate în alte situații de risc, stabilite printr-o ancheta socială sau pe baza unui referat de anchetă socială întocmit de autorităţile din domeniul asistenţei sociale la solicitarea persoanei sau sesizarea unui terţ.
Totodată, mamele care nu deţin acte de identitate, mamele minore sau mamele ce nu au cetățenie română și care provin din zone de conflict pot beneficia de această sumă.
În toate cazurile, mamele vor beneficia de ajutorul financiar doar dacă nasc după intrarea în vigoare a măsurilor și dacă nu se depășește termenul de trei luni de la naşterea copilului.
Mamele vor putea cumpăra cu banii primiți produse specifice trusoului pentru nou-născut, necesare îngrijirii nou-născutului, respectiv: scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentaţie pentru nou-născut, articole sanitare şi medicale pentru cuplul mamă – nou-născut.















