Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Emoțiile din viață, cum reușim să facem față, sfaturi esențiale - 27 minute în urmă
Lansare de carte „Avram Iancu. Caracterul european al revoluției române din 1848-1849”-Gheorghe Firczak - 29 minute în urmă
10 mai, Ziua Independenței Naționale a României - 1 oră în urmă
”O noapte furtunoasă” se joacă în Baia Mare - 2 ore în urmă
Ziua Europei a fost sărbătorită de elevii sigheteni ai Liceului Tehnologic Forestier - 2 ore în urmă
Afișarea salariilor în anunțurile de recrutare va fi obligatorie - 3 ore în urmă
Formularul 230 poate fi redirecționat către o cauză nobilă - 4 ore în urmă
Semicantonament organizat de Academia de Șah Maramureș, cu ocazia Zilei Copilului - 4 ore în urmă
La Sighetu Marmației se construiește o nouă bază sportivă; Când încep lucrările - 4 ore în urmă
Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga vor susține la Colegiul de Arte din Baia Mare un recital cameral în cadrul turneului național intitulat PANN-O-RAMA - 5 ore în urmă
Maramureș, țară veche, cu oameni fără pereche
Din categoria „o fotografie cât o mie de cuvinte”, o imagine postată pe rețelele sociale spune o întreagă poveste despre vechiul Maramureș și oamenii lui. Este vorba despre o familie din satul Bila Tserkva (Bserica Albă, azi în Ucraina).
„Un tată și o mamă mândră fotografiată alături de copiii lor într-un studio foto al orașului Sygit, pe malul stâng al Tisei, în anii 1930”, este descrirea alături de fotografie. „Atât în perioada interbelică, cât și astăzi, principala populație a acestui sat transcarpatic este etnicii români”, continuă explicațiile.
Chiar și fără mai multe detalii despre membrii familiei, imaginea vorbește de la sine și prezină o întreagă istorie a maramureșenilor, a tradițiilor, a vieții și valorilor lor.
Fotografia se păstrează la Muzeul Maramureșului.
Prima legendă despre originea denumirii de „Biserica Albă” pornește de la o bisericuță de pe malul râului Tisa, care era vopsită în culoarea albă. Aici era locul de popas al trecătoriilor care mergeau după sare la Ocna-Slatina.
O altă legendă spune că numele localității vine de la biserica mănăstirii, care avea pereții albi și, aflându-se pe malul mai ridicat al Tisei, se vedea de departe, atrăgâng numeroși credincioși. La nume, probabil, a contribuit și albul bărbilor și pletelor lungi ale călugărilor bătrâni.
Documentele expediției arheologice (un grup de arheologi ai Universității Naționale din Ujgorod în colaborare cu specialiști din București) ne arată că pe teritoriul satului a fost o așezare dacică.
Din secolul al XV-lea sunt date care menționează existența unei mănăstiri de la care provine numele locului – Coasta Mănăstirii. Acestei mănăstiri i-a dăruit domnitorul Munteniei, Constantin Brâncoveanu (1668-1714), un potir cu inscripția „dăruit de Vodă Brâncoveanu”.