În această seară, Jupiter și Mercur oferă un spectacol rar pe cerul serii - 11 ore în urmă
Muzică, dans și voie bună la CASPEV Baia Mare, într-un eveniment dedicat începutului de vară - 12 ore în urmă
Pictură pe față – surpriză pentru cei mici în cadrul evenimentului „Cu IA pe bicicletă” - 12 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Despre grijile vieții – între preocupări excesive și îndemnul la neîngrijorare. Scurtă meditație la Duminica a treia după Rusalii - 12 ore în urmă
Crosul Sânzienelor de la Tăuții Măgherăuș – energie, motivație și bucuria de a fi împreună - 13 ore în urmă
Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă Slătioara - 13 ore în urmă
Erik Nagy aduce prima medalie pentru secția de natație a CS Seini la Campionatul Național - 14 ore în urmă
Moment cultural special la Tăuții-Măgherăuș: Rodica Balea, omagiată pentru contribuția sa artistică - 16 ore în urmă
Întâlnire inspirațională la Baia Mare cu artistul Damian Drăghici - 17 ore în urmă
Muzeul de Artă din Baia Mare a găzduit o întâlnire a membrilor Uniunii Scriitorilor - 17 ore în urmă
Biserica de lemn de la Muzeul Satului Baia Mare
Lăcașul de cult din curtea Muzeului Satului din urbea noastră, poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, fiind sfințită în anul 1998. Ea datează din anul 1630 și a fost adusă din satul Chechiș, în anul 1939, de către Episcopia Greco-Catolică Română a Maramureșului, prin episcopul Alexandru Rusu. În patrimoniul bisericii se află icoane pe lemn din secolul al -XVIII-lea și icoane pe sticlă din secolul al -XIX-lea. Frumusețea ei este dată și de locul amplasării, pe Dealul Florilor, în preajma Muzeului Satului. Construcția nu este foarte mare dar se remarcă prin înălțimea ei. Respectă stilul de construcție maramureșean. În anul 1990, lăcașul sfânt a fost restaurat pe cheltuiala Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului. În fiecare duminică, la Liturghie și în zilele de sărbători legale, credincioșii băimăreni sunt prezenți la slujbele religioase. Cu fiecare treaptă urcată pănă la biserică, aceștia se reculeg spiritual, simțindu-se mai aproape de Dumnezeu.
Această biserică a fost inclusă de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș în proiectul său, Biserici din Țara Chioarului,TururiVirtuale. Troița de lângă biserică a fost sfințită în 2019 și este decorată cu motive tradiționale specifice Maramureșului: funia, copacul vieții, simboluri astrale.
Biserica de lemn din Chechiș reprezintă o frumoasă atracție turistică dar și un loc încântător de pelerinaj pentru cei care ne tranzitează orașul.
Lăcrimioara ZOTA















