ANM avertizează: Cod galben de furtuni în Maramureș și alte regiuni ale țării. Cod portocaliu pentru zone din Transilvania - 32 minute în urmă
Comunicat al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului după incendiul de la biserica de lemn din Posta - 50 minute în urmă
Restricții de circulație pe Bulevardul Unirii din Baia Mare, în perioada 3–7 iulie - 2 ore în urmă
Cine a fost Sfântul Apostol Toma și de ce este pomenit la 3 iulie - 4 ore în urmă
Incendiu puternic la biserica de lemn din Posta. Pompierii au intervenit cu mai multe echipaje - 4 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, vineri 3 iulie 2026 - 5 ore în urmă
Ce se întâmplă cu modernizarea Pieței Revoluției? Băimărenii sunt invitați la o întâlnire publică - 5 ore în urmă
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales astăzi noi ierarhi pentru Basarabia și diaspora - 18 ore în urmă
Hram sărbătorit la Biserica „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din cadrul ITPF Sighetu Marmației - 18 ore în urmă
Carina Dunca din Fărcașa: cofetăria, de la pasiune la brand local - 18 ore în urmă
Părintele ieromonah Veniamin Stan de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, maramureșean la origine, a trecut la cele veșnice
Părintele ieromonah Veniamin Stan, slujitor la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, județul Arad, a încetat din viaţă după o lungă suferință, astăzi, 13 decembrie, la vârsta de 50 de ani.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Emilian Crişanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere obștii monahale de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, membrilor familiei îndoliate și fiilor duhovnicești.
La origine, părintele era maramureșean.
Acesta s-a născut la data de 20 iunie 1973, în localitatea Săpânța, din părinții Toader și Maria, primind la botez numele de Ioan.
În satul natal a urmat cursurile școlii gimnaziale, clasele I-X, după care, între anii 1993-1994 a satisfăcut stagiul militar.
În anul 2002, la vârsta de 29 de ani, a intrat ca viețuitor la Mănăstirea Rohia, Maramureș, unde, în anul 2006 a fost tuns rasofor, primind numele de Arsenie. În această perioadă a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal ,,Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, pe care le-a absolvit în anul 2008.
În anul 2008 s-a mutat la Mănăstirea Teiuș, Jud. Caraș-Severin, iar în 11 noiembrie 2011 a fost tuns în monahism primind numele de Veniamin.
Între anii 2011-2014 urmează cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității ,,Eftimie Murgu” din Reșița, Jud. Caraș-Severin, iar mai apoi, între anii 2017-2019, cursuri de Masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din cadrul Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad.
Din 11 noiembrie 2014 a fost închinoviat la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din Arad. Aici, în 25 martie 2015 a fost hirotonit ierodiacon de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, iar în ziua următoare, 26 martie a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Hodoș-Bodrog, unde a slujit cu multă dăruire până aproape în ziua mutării la viața cea veșnică.
Slujba înmormântării Părintelui Veniamin va avea loc vineri, 15 decembrie, ora 13, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, informează biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului.
Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească!












