Share
Poveste de iarnă la Coruia. De Hramul bisericii va fi lansată o broșură cu informații depre istoria bisericii de lemn

Poveste de iarnă la Coruia. De Hramul bisericii va fi lansată o broșură cu informații depre istoria bisericii de lemn

„Poveste de iarnă la Coruia” este evenimentul organizat de Parohia Ortodoxă Coruia în parteneriat cu Asociația ROST din Baia Mare și care va avea loc duminică, 10 decembrie, la Coruia.

Evenimentul are o importanță deosebită, deoarece cu ocazia Hramului bisericii va fi lansată și o broșură ce va cuprinde informații despre biserica veche din lemn de la Coruia.

Informațiile publicate în broșură au fost descoperite în urma unei cercetări ce a durat aproape doi ani, realizate de inițiatoarea proiectului, Diana Denisa Țicală și arhitecta Laura Zaharia, prin ONG-ul ROST.

„Am scotocit în lada de zestre a satului Coruia și am aflat minunății pe care vrem sa le etalăm duminică, la hramul bisericii de lemn ”Zămislirea Sfintei Ana”. Vom lansa broșura dedicată bătrânei biserici de lemn, rezultată în urma unei cercetări interdisciplinare arhitectură-dendrocronologie-etnologie-pictură-istorie. Detalii? duminică, la Coruia”, a scris Laura Zaharia pe pagina de socializare a organizației ROST.

Cercetări pe durata a doi ani

Inițiatoarea proiectului, Diana Denisa Țicală, spune că pentru ea, ca localnică, biserica are o însemnătate specială. Tocmai de aceea și-a dorit să afle mai multe despre lăcașul de cult.

„Ideea acestui proiect a pornit din dorința de a afla cât mai multe despre trecutul acestui sfânt locaș. Puținele informații scrise care se găseau până la acest moment despre biserica din Coruia ne-au determinat să ne apucăm de cercetare”, a precizat ea pentru DirectMM.

Poveste de iarnă la Coruia. Foto: Diana Denisa Țicală
Poveste de iarnă la Coruia. Foto: Diana Denisa Țicală

„Mai târziu, continuându-mi studiile în domeniul culturii, specializare etnologie, am început să studiez mai amănunțit și în final mi-am scris lucrarea de liciență pornind de la biserica monument istoric. Studiul meu a fost bazat pe cercetarea unor documente mai vechi, informatori tip și alte relatări și articole scrise fără a mă folosi de noile tehnologii. Mai târziu, în anul  2020, am întâlnit-o pe doamna arhitect Laura Zaharia care s-a ocupat de o cercetare similară pe biserica de lemn din Săcălășeni și cu care am format o prietenie”, mai arată inițiatoarea proiectului.

Deși nu dă detalii despre concluziile cercetării, ea mai arată că informațiile sunt foarte interesante și vor putea fi găsite în broșura ce se va lansa duminică.

„(…) Cercetarea s-a lungit pe o perioadă de aproape doi ani deoarece, pe lângă partea de datare a lemnului folosit la construcție, am reluat studiul și din punct de vedere arhitectonic, al picturii dar și cercetări în teren intervievând oamenii locului”, mai explică ea.

Poveste de iarnă la Coruia. Cercetarea a vizat biserica din lemn
Poveste de iarnă la Coruia. Cercetarea a vizat biserica din lemn

„Se știa în istoria locului că biserica a fost mutată pe actualul loc fapt ce a ridicat din nou două probleme „De ce a fost mutată” și „Cum a fost mutată”, întrebări la care în broșura pe care o vom lansa duminică se vor găsi răspunsurile”, a conchis ea.

Istoria bisericii, confirmată în urma cercetărilor

Broșura se numește „Aspecte inedite din Țara Chioarului. Biserica din Coruia” și cuprinde informații cu privire la satul Coruia, zona Chioarului și biserica, informații dezbătute atât din punct de vedere istoric, cât și etnologic. „Accentul cade întradevăr pe studiul dendrocronologic, ceea ce specialiștii din cadru Laboratorul Dendrolab au descoperit în urma studierii probelor de lemn luate din diferite elemente ale bisericii dar și istoria ei, „călătoria” de pe Pinder pe actualul loc, modificările de structură apărute de-a lungul timpului, restaurări interioare și exterioare dar și detalii despre felul în care se administra și desfășura activitatea în interiorul ei.

Arhitecta Laura Zaharia, implicată în cercetare, spune că a fost făcută datarea dendrocronoligică (care stabilește vârsta lemnului), iar construirea bisericii pe actualul amplasament a fost confirmată. „Cea anterioară, pe Pinder, de unde a fost adusă pe actualul amplasament, a fost confirmat ca an al construirii. Tot în cadrul cercetării s-au mai datat două elemente din lemn sculptate, care sunt cumva ascunse în pod și străjuiesc bolta, pe est și pe vest, care au o datare 1740”, mai spune ea. Datarea aceasta este însă un pic ciudată, mai spune arhitecta, fiindcă este cu nouă ani mai devreme decât biserica.

Întrebări în jurul istoriei bisericii

„Sunt foarte multe întrebări în jurul acestor elemente și în broșură am generat o ipoteză, de unde ar putea să vină (aceste elemente, n.r.). Este posibil de la o biserică anterioară, pentru că în sat se mai păstreză două amplasamente unde ar fi fost biserici înainte și am încercat să legăm istoricul bisericii cu istoricul satului”, mai arată ea.

Poveste de iarnă la Coruia. Laura Zaharia, arhitect
Poveste de iarnă la Coruia. Laura Zaharia, arhitect

Se mai sune despre bisefica din lemn de la Coruia că pe actualul amplasament a fost mutată la un moment dat, iar în memoria colectivă s-a păstrat informația conform căreia ar fi fost mutată într-o iarnă, cu o sanie trasă de patru boi.

Toate aceste informații și multe altele vor fi găsite în broșura care se va găsi la Parohia Ortodoxă Coruia, de unde se va putea și cumpăra, nu doar la momentul lansării, ci și pe parcursul anului. „Momentan broșura se găsește doar în limba română însă în viitor vom încerca traducerea acesteia în cel puțin două limbi de circulație internațională”, mai spune Denisa Țicală, șef birou în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.

Anul trecut, biserica a fost vizitată de alteța Sa regală Principesa Sofia a României, care a făcut sărbătorile Pascale în Coruia și care a fost impresionata de monument.

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu