Trei tinere talente din Seini au strălucit pe scena Festivalului Internațional de Interpretare „Ursulețul de Aur” din Baia Mare - 1 oră în urmă
Se împlinesc 32 de ani de la tunderea în monahism a șase slujitori de seamă ai Bisericii; Cine sunt ei astăzi - 1 oră în urmă
Un nou centru de zi pentru vârstnici a fost finalizat la Rona de Jos - 2 ore în urmă
Micuță, dar talentată: Antonia Maria Oniga a câștigat Trofeul categoriei la Concursul Național „Tinere Talente” de la Bistrița-Năsăud - 2 ore în urmă
Giulia Rob, elevă a Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Baia Mare, a primit Trofeul Genului Muzical la Festivalul „Ursulețul de Aur” - 3 ore în urmă
Atleta Andreia Hryn a cucerit medalia de bronz în proba de aruncarea suliței la Campionatul Național U18 - 3 ore în urmă
„Învârtita Fraților Chindriș” – omagiu adus Maramureșului autentic printr-un nou proiect muzical deosebit - 4 ore în urmă
Scriitorul băimărean Flaviu Claudiu Mihali lansează volumele în versuri „Dezagregare” și „Cicatrici”, la Satu Mare - 4 ore în urmă
Părintele Alexandru Câmpeanu, fost paroh în Făureşti, distins cu Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” – una dintre cele mai înalte distincții ale Episcopiei - 5 ore în urmă
Medalii de bronz și rezultate bune pentru sportivii LPS- structura „Aurel Vlaicu” Baia Mare în finala Campionatului Național de Atletism de la Craiova - 5 ore în urmă
Legenda Sfântului Nicolae, moșul care le ajuta pe fetele sărace. Astăzi, o sărbătoare a copiilor
Astă seară copiii îl așteaptă pe Moș Nicolae cu ghetuțele lustruite și aranjate frumos, pentru ca Moșul să le umple de daruri. Ei știu că „Moșul” îi vede și îi aude, așa că în ultima perioadă cel puțin au avut grijă să fie cuminți, pentru ca Moșul să le aducă daruri în această seară. Celor mai năstrușnici, Moșul le pune în ghetuțe o nuielușă. Dar de unde vine legenda Sfântului Nicolae?
Sărbătoarea Sfântului Nicolae este marcată pe 6 decembrie. Este data la care se crede că Nicolae de la Myra a trecut la cele veșnice (în anul 343). „Moșul Nicolae”, de fapt, a existat în carne și oase, în secolul al IV-lea. A fost un episcop creștin al orașului maritim antic grecesc Myra din Asia Mică (orașul modern Demre din Turcia).
Sfântul Nicolae este sfântul patron al marinarilor, negustorilor, arcașilor, hoților care-și regretă faptele, copiilor și studenților din diverse orașe și țări din Europa.
Reputația sa a evoluat în rândul credincioșilor, așa cum era obișnuit pentru sfinții creștini, iar legendarul său obicei de a da daruri în secret a dat naștere modelului tradițional al lui Moș Nicolae, apoi al lui Moș Crăciun.
Legenda Sfântului Nicolae care a salvat trei fete sărace
Se spune că de mic a fost trimis să studieze Scripturile, însă a rămas fără părinți încă de foarte tânăr. Una dintre cele mai cunoscute ale Sfântului Nicolae este cea care se referă la salvarea a trei fete sărace. Din lipsa banilor, cea mai mare dintre ele ar fi urmat să fie trimisă să-și vândă trupul. Astfel, le-ar fi ajutat pe celelalte două surori mai mici să supraviețuiască și să aibă zestre. Sântul Nicolae, aflând despre drama lor, într-o seară a trecut pe lângă casa lor și a aruncat un săculeț cu monede de aur pe fereastra casei. El a repetat asta în trei seri la rând. Astfel că toate tei fetele aveau acum zestre, iar cea mare a fost salvată. Legenda Sfântului Nicolae mai arată că săculețul ar fi căzut chiar în papucii fetelor, de unde a rămas obiceiul de a aștepta darurile Moșului în ghetuțe.
Despre cel care a fost episcop mai târziu se spune că a provenit dintr-o familie înstărită. După moartea părinților săi, și-a folosit averea moștenită pentru a-i ajuta pe cei săraci.
Aruncat în închisoare și apoi eliberat
„În tinerețe, se spune că a făcut un pelerinaj în Egipt și în zona Palestinei. La scurt timp după întoarcerea sa, a devenit episcop de Myra. Ulterior a fost închis în timpul persecuției lui Dioclețian, dar a fost eliberat după ascensiunea împăratului Constantin cel Mare. O listă timpurie îl face participant la Primul Conciliu de la Niceea în 325. Dar nu este menționat în nicio scriere de către alți participanți. Legendele târzii, nefondate, susțin că el a fost caterisit temporar și a fost întemnițat în timpul conciliului pentru că l-ar fi pălmuit pe ereticul Arie”, scrie Wikipedia despre legenda Sfântului Nicolae.
Se crede că data de 6 decembrie este ziua în care sfântul a trecut la cele veșnice. Însă alte texte arată că ar fi vorba, de fapt de noaptea în care i s-ar fi arătat în vis lui Alexandru cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte. De aici, probabil, a rămas credința că Sfântul Nicolae este apărătorul hoților care-și regretă faptele.
Astăzi, legenda Sfântului Nicolae arată că Moșul este așteptat de copii în ajun, adică pe 5 decembrie, cu ghetuțele lustruite pentru ca Moșul să le umple cu daruri.















