Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Emoțiile nu sunt problema. Interpretarea lor este - 14 minute în urmă
Laguna Albastră de la Poiana Botizii, primul obiectiv amenajat al traseului tematic „101 Minuni de la Capătul Lumii – Băiuț” - 20 minute în urmă
Liber la trafic: Pasajul de la Clubul Văcarilor a fost recepționat oficial - 41 minute în urmă
Apariție editorială: „Episcopia greco-catolică de Gherla (1853-1930). Protopopiatul greco-catolic al Vișeului” – autor Lazăr Năsui - 6 ore în urmă
Ion Șiugariu, omagiat la Casa Memorială din Băița printr-un medalion cultural dedicat operei și memoriei sale - 6 ore în urmă
Maestrul Dumitru Dobrican va primi titlul de Cetățean de Onoare al județului Maramureș - 6 ore în urmă
„Alege viața! Spune NU drogurilor!”: DGASPC Maramureș continuă acțiunile de prevenire a consumului de substanțe interzise - 6 ore în urmă
Tineri români și chinezi, în vizită la Instituția Prefectului- Județul Maramureș - 7 ore în urmă
„Youth at the Top”: Elevii din Vișeu de Sus au explorat ecosistemele din Parcul Natural Munții Maramureșului - 8 ore în urmă
Vizite pastorale în patru parohii din Protopopiatul Ortodox Vișeu - 8 ore în urmă
S-a semnat acordul: Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se dezvoltă cu o nouă extensie universitară în Baia Mare
Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se dezvoltă cu o nouă extensie universitară în municipiul Baia Mare, în cadrul căreia vor fi formați asistenți medicali generaliști.
Președintele administrației județene, Ionel Bogdan, a semnat marți, 9 mai, alături de prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rector al UMF Cluj-Napoca, Alexandru Oros, manager Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, prof. dr. Șoimița Suciu, Decanul Facultății de Medicină, prof. dr. Daniel Mureșan, președintele Senatului UMF Cluj-Napoca, acordul de cooperare între Consiliul Județean Maramureș – Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
Astfel, începând din această toamnă, la Baia Mare va fi deschisă o extensie a Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, pentru programul de studiu Asistență Medicală Generală. În cadrul noii extensii universitare din Baia Mare, pregătirea studenților va fi asigurată de cadrele didactice ale Facultății de Medicină, precum și de cadre universitare asociate, profesioniști ai Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”. Astfel, tinerii care doresc să urmeze o carieră în sănătate, vor avea acces la o pregătire de înaltă calitate la Baia Mare.
În etapele următoare, cursurile oferite de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Baia Mare vor cuprinde și programul de studiu Medicină Generală.
„Prin această extensie pe care o vom deschide la Baia Mare, dorim să furnizăm servicii educaționale de înaltă calitate și să le oferim celor interesați de profesiile medicale oportunitatea de a beneficia de expertiza noastră în formarea profesioniștilor din sănătate. În plus, la Baia Mare există o infrastructură spitalicească la standarde înalte și ne bucurăm de o foarte bună colaborare cu autoritățile locale, Consiliul Județean Maramureș și Primăria Baia-Mare, care sprijină inițiativa noastră”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.















