Începând de astăzi, salariul minim crește cu 6,8% - 20 minute în urmă
Maramureș Moto Fest 2026: trei zile de muzică, motoare și distracție la Rona de Sus - 1 oră în urmă
Aproximativ 40 de studenți Erasmus+, primiți la Muzeul „Victor Gorduza” din Baia Mare - 2 ore în urmă
Concurs de gulaș la Ciolt: „Ceaunul Chiorean” revine cu ediția a VI-a - 2 ore în urmă
La 1 iulie 1941, se năștea Ion Pop una dintre marile personalități culturale ale Maramureșului - 3 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, miercuri 1 iulie 2026 - 4 ore în urmă
Daniela Onița-Ivașcu: „O administrație eficientă se măsoară prin rezultate concrete” - 13 ore în urmă
Talent răsplătit cu trofee: Sarah Miklos, performanțe remarcabile pe scenele concursurilor de muzică - 15 ore în urmă
Fotbal din suflet în Baia Mare: Turneul „Șansă pentru David” a adus comunitatea împreună, în sprijinul unui tânăr luptător - 18 ore în urmă
Baia Mare găzduiește prima ediție a Festivalului „Orașul Talentelor”: Înscrierile sunt deschise până în 12 iulie - 19 ore în urmă
Noi reușite la Spitalul Județean Baia Mare: Trei cazuri de patologie aortică abdominală complexă, cu risc vital, rezolvate endovascular
Continuând seria intervențiilor endovasculare complexe prin tehnici minim invazive la Spitalul Județean Baia Mare, în data de 21 ianuarie, în cadrul Laboratorului de Angiografie, Cateterism Cardiac și Cardiologie Intervențională, s-au efectuat trei intervenții de tratament endovascular al unor anevrisme de aorta abdominală prin implanturi percutane de proteze aortice.
Echipa de cardiologie intervențională coordonată de Dr. Filip Dan a beneficiat de sprijinul Prof. Dr. Gianmarco De Donato – Universitatea de Medicina din Siena Italia, chirurg vascular, un colaborator constant al spitalului nostru și formator profesional pentru astfel de intervenții.
Beneficiarii acestor implanturi vasculare au fost trei bărbați cu vârste cuprinse între 69 și 72 de ani diagnosticați cu anevrisme de aortă abdominală. Scopul tratamentului este prevenirea rupturii aortei dilatate, complicație potențial fatală.
De asemenea, prin procedurile minim invazive percutane este evitată alternativa terapeutică chirurgicală care presupune o intervenție extrem de laborioasă și cu risc mare de complicații. Intervențiile au decurs fără complicații, pacienții fiind externați după cinci zile în stare generală bună.
„Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare reprezintă o structură modernă, eficientă cu facilități de intervenții de endoprotezare aortică de înaltă performanță. Aceasta are menirea de a oferii populației județului și profesioniștilor din domeniul sănătății, precizia diagnosticului și efectuarea intervențiilor de endoprotezare aortică în condiții de maximă siguranță. SJUBM a reușit să atragă reputați specialiști din diverse domenii medicale inclusiv în intervenții de endoprotezare de aortă. Acest lucru creează un sentiment de încredere ridicat în rândul echipei medicale, încredere ce este transmisă mai departe pacientului prin întreg serviciul medical oferit. Toate acestea reprezintă dovada noastră de loialitate pentru binele pacientului”, declară manager Oros George Alexandru.











