Baia Mare în urmă cu un secol: Relatarea academicianului Ion Simionescu care descrie viața în orașul mineresc „cunoscut peste mări și țări” în ’20!
Probabil vă întrebați, dacă ar fi să călătoriți în timp, cum ar arăta locurile în care vă aflați acum. Putem face asta cu ușurință, prin intermediul cărților, care oferă o imagine descriptivă a aspectului din diferite timpuri și epoci. Lucrarea academicianului Ion Simionescu, apărută în 1929, „Orașe din România”, ne poartă într-o călătorie prin perioada interbelică, inclusiv prin Baia Mare.
„E unul din puținele orașe din România, cunoscut peste mări și țări. Nu e muzeu mai de seamă din centrele mari universitare, în care să nu se afle măcar câteva specimene din frumoasele și rarele cristale provenite din minele dela Nagy-banya, cum era botezată Baia Mare. Orașul își datorește ființa și faza lui de înflorire mineralelor metalifere (plumb, cupru, aur, argint) scoase din munții imediat învecinați”, arată academicianului la începutul descrierii.
„Îmbinarea muntelui împădurit plin de metale, cu șesul ca-n palmă, dă mare avantaj economic orașului. Îi dă și un farmec deosebit, în ceea ce privește pitorescul, ceia ce face să fie căutat și de pictori, cărora le plac tăinuite colțuri din natura plină de ademeniri. Există chiar și o școală liberă de pictură, unde se adună artiștii din toate colțurile țării. Cu adevărat aice se poate vorbi de puterea de înfrățire a artei. (…) Și portul sătenilor este mult influențat de al străinilor. Bărbații au pantalonii largi, retezați la glesnă. În picioare port opinci cu curele strânse des de pulpă. Au asvârlită pe umăr guba în loc de cojoc, mintean scurt cu lungi mițe. Mai toți au la șold o geantă de piele, iar în gură țin veșnic luleaua. Dacă nu i-ai auzi grăind românește, ai crede că sunt veniți dinspre Tisa. Femeile poartă tot ce e mai pestriț și mai bătător la ochi. Unele au fuste roșii, altele albe, dar cu pestelcă verde; cămașa e albă, curată, iar testemelul galben și cu flori boghioase. Polcuța, strânsă pe talie, e tot roșie. Pe umeri își aruncă guba, iar marfa o port în spate, în coșuri împletite, probabil adaptarea sacurilor de spinare, purtate de mineri”, mai arată Ion Simionescu.
Academicianul oferă informații cu privire la atmosfera din Centrul Vechi al municipiului (acum) Baia Mare, dar și despre obiectivele principale ale orașului. Mai mult, descrie viața din micul oraș mineresc, dar și cum se vede natura în grădina orașului, respectiv liniștea serii de vară în Baia Mare de altădată. „Biserica lipsește din piață; nu e departe însă. Alăturea, într-o piață mai mică, se înalță turnul Sf. Ștefan, izolat. Câteva ogive, ca și ruinele unui părete, arată că odinioară a făcut parte dintr-o biserică gotică, năruită de cutremur. Biserica, luminoasă, cu două turnuri la față, e mai la o parte, alăturea de vechiul liceu, azi, din păcate, lăsat să se ruineze. (…) Peste tot se lasă deplina pace a sării de vară, încet-încet cuprinzându-ți ființa până în adânc”, mai arată, în pasaje, academicianul Ion Simionescu. Puteți citi întreaga descriere a Băii Mari, după galeria foto!
C.Ț.
