Prognoza meteo Maramureș, duminică 31 mai 2026 - 52 minute în urmă
Câteva rânduri scrise de mână și o scurtă poveste despre recunoștință - 13 ore în urmă
„Orășelul Copiilor” revine la Baia Mare de Ziua Internațională a Copilului - 15 ore în urmă
Nadia a primit cea mai înaltă distincție acordată de statul român unei personalități sportive - 15 ore în urmă
Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare dă startul înscrierilor în tabăra de vară dedicată elevilor de clasa a VII-a - 15 ore în urmă
Cuvânt pastoral al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin la Duminica Rusaliilor 2026 - 15 ore în urmă
Emoție și sărbătoare în Baia Mare: Absolvenții promoției 2026 de la Facultatea de Litere au încheiat anii studenției - 16 ore în urmă
Doliu la Spitalul Județean. S-a stins din viață medicul Doina Todea - 17 ore în urmă
Palatul Copiilor Baia Mare- structura Seini a cucerit podiumul Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Insieme Music Festival” - 18 ore în urmă
„Tricolorii”, la un pas de optimile Campionatului European de minifotbal - 18 ore în urmă
Două muzee din Maramureș apar în Z.MEU – primul ziar de muzeu din România
A apărut primul ziar de muzeu din România. Se numește Z.MEU și este publicat de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
Acesta spune povestea unor obiecte deosebite din 12 muzee din țară care s-au alăturat într-un proiect comun, creând expoziția „Dincolo de poveste. Graiul straielor moștenite”. Acestea și-au dorit ca prin alăturarea patrimoniului muzeal să ofere vizitatorului o perspectivă variată a portului popular din mai multe zone ale țării noastre.
Printre cele 12 muzee se află și două din Maramureș: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare și Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației.
„„4 obiecte – simbol din viața unei femei ” sau „Cămașă, piesa esențială a costumului românesc” sunt titluri ale unor articole inedite pe care vă invităm să le descoperiți la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, la poarta Satului din deal, în ziarul „Z.Meu. Ziarul de muzeu”.
Această expoziție este rezultatul unui parteneriat dintre Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Judeţean Gorj “Alexandru Ştefulescu”, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Etnografie Braşov, Muzeul Maramureşean Sighetu Marmaţiei, Muzeul Brăilei “Carol I”, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi Colecţia Etnografică Marius Matei.
Cele 36 piese de port și podoabe tradiţionale prezentate în această frumoasă expoziție pot fi văzute acum la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, urmând ca în primăvară să se mute la următorul partener din proiect” – precizează cei la Muzeul de Etnografie din Baia Mare.
„Semnalăm cu mare bucurie apariția primului număr al publicației Z.MEU – ziarul de muzeu. Proiect coordonat de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, angrenează un total de 12 muzee, zeci de specialiști cu poveștile alese din sute de mii de piese moștenite.
În acest prim număr avem și noi, Muzeul Maramureșan, emoția întâlnirii prin intermediul cuvântului tipărit cu tinerii curioși, nostalgicii sau colecționarii care vor aprecia mirosul cernelii tipografice și hârtia proaspăt marcată, comunitatea celor care apreciază istoriile rostite din muzee, întâmplările, imaginile din trecut” – transmit și reprezentanții Muzeului din Sighetu Marmației.






