,,MAI multă grijă, MAI multă siguranță” – lecții de la jandarmii maramureșeni pentru elevi - 25 minute în urmă
Un biciclist de 17 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină în Baia Mare - 59 minute în urmă
În această noapte, ploaia de meteori Eta Aquariid atinge maximul - 1 oră în urmă
Nistru: Lucrările la ansamblul de locuințe sociale pentru tineri continuă să avanseze - 2 ore în urmă
Premii importante pentru elevele Colegiului de Arte Baia Mare la Olimpiada „Cultură și spiritualitate românească” - 2 ore în urmă
Informare și prevenție: Ziua Mondială a Igienei Mâinilor a fost marcată de elevii băimăreni, în cadrul activităților derulate de Serviciul Medicină Școlară și Universitară - 2 ore în urmă
Restricții de circulație în Sighet pentru desfășurarea Pelerinajului național la Sanctuarul Martirilor - 2 ore în urmă
Activități literare dedicate persoanelor vârstnice de la Centrul CASPEV din Baia Mare - 2 ore în urmă
Doi bărbați reținuți după ce au amenințat o femeie - 2 ore în urmă
Sportivele de la Red&Black Dance Baia Mare s-au întors acasă cu medalii obținute la competiția Black Swan Dance - 3 ore în urmă
Cuvântul Părintelui Iustin, Episcopul Ortodox al Maramureșului și Sătmarului, un semnal pentru iubiții credincioși la început de An Nou Bisericesc!
Cuvântul Părintelui Iustin, Episcopul Ortodox al Maramureșului și Sătmarului, un semnal pentru iubiții credincioși la început de An Nou Bisericesc!
„Cuvintele Preasfințitului Părinte Episcop Iustin răsună ca un clopot de alamă, ce ne trezeşte la o realitate românească, pe care biserica trebuie s-o trăiască (…) Mereu, prin prezenţa în bisericile Episcopiei, Preasfinția Sa, prin verbul melodios şi încurajator, de multe ori tăios ca un brici, se adresează credincioşilor, cu îndemnuri la unitate şi la creşterea credinţei în Bunul Dumnezeu, la unitate în jurul Bisericii neamului, unitate care înseamnă putere, având în vedere încrederea ce mai există în Biserică, rămânând singura Instituţie care adună oamenii în jurul ei, nu-i împrăştie! E ca şi cum PS Iustin nu-şi discută ţara, ci-i simte cuvântul ei cel greu şi ferm! De aceea, PS Iustin este omul ferm, patriot, cu spirit de dreptate, de iubire de neam, de adâncă cinstire faţă de cei care s-au jertfit pentru Neam şi Ţară!” (fragment din „Prin exemplul său, PS Iustin este mereu lângă sevele pământului” – Teodor Curpaș).
Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de către Sfinții Părinți de la Sinodul I de la Niceea din anul 325. Au hotărât această dată în amintirea intrării lui Iisus Hristos în mijlocul adunării evreilor, vestind tuturor noul an. Spre deosebire de Anul Nou civil, care începe pe 1 ianuarie, Anul Nou bisericesc începe pe data de 1 septembrie și se încheie pe data de 31 august. Tot în această zi se pomenește Sfântul Cuviosul Dionisie Exiguul (cel Mic) din Dobrogea, care a alcătuit cronologia creştină, numărând pentru întâia oară anii începând de la Hristos. Multe dintre cântările și ecteniile slujbelor din prima zi a noului an bisericesc amintesc de binecuvântarea lui Dumnezeu și de darurile pe care El le revarsă în lume.
Rugăciune la 1 septembrie, începutul Noului An Bisericesc
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvântează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri. Înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și între noi, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o Ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin.
(Carte de Tedeum, publicată cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, 2017, p. 154-155).
DirectMM.ro















