CS Minaur, meci acasă cu Rapid – o restanță din etapa a 11-a - 8 ore în urmă
S-a decis redeschiderea traficului rutier și pietonal pe podul de pe DJ 188, din Vișeu de Jos, dar cu unele restricții - 10 ore în urmă
Oare este vorba de suveranism european? - 10 ore în urmă
Daniela Onița-Ivașcu a fost numită director al OCPI Maramureș - 11 ore în urmă
Mesajul lui Mircea Lucescu din spital: „Sunt bine, nu sunt motive de îngrijorare” - 12 ore în urmă
Încă o echipă de fotbal a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Baia Mare s-a calificat la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar 2025-2026 - 12 ore în urmă
Bolojan s-a răzgândit, fundația lui Mihai Neșu scapă de plata impozitului - 12 ore în urmă
Trei sportivi din cadrul CS Știința Electro Sistem Baia Mare au participat la un cantonament intensiv în pădurile spaniole - 12 ore în urmă
Elevii Colegiului Economic „Nicolae Titulescu”, premiați la concursul de afișe cu „Acordarea primului ajutor în caz de accidente” - 13 ore în urmă
O nouă întâlnire dedicată cadrelor didactice debutante în cadrul proiectului „Hub-ul Învățătorilor” - 13 ore în urmă
De toate pentru toți: În vestul Maramureșului atenționarea meteorologică de caniculă este valabilă aproape toată săptămâna! Averse la munte astăzi!
De toate pentru toți: În vestul Maramureșului atenționarea meteorologică de caniculă este valabilă aproape toată săptămâna! Averse la munte astăzi!
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat astăzi, 24 iulie, atenționările emise anterior. Pentru Maramureș sunt două noi avertizări, una de furtuni, alta de caniculă.
ANM a emis o atenționare de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în intervalul 24 iulie, ora 12:00 – 25 iulie, ora 06:00. În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de peste 55…75 km/h), grindină, descărcări electrice și izolat averse torenţiale. Noaptea aceste fenomene se vor restrânge spre sud-estul teritoriului. La noi vizată este în special zona montană.
ANM a emis și o atenționare de val de căldură și disconfort termic ridicat, valabil pentru zilele de 25, 26, 27 și 28 iulie. Vorbim despre un cod galben. În intervalul menționat valul de căldură va persista luni (25 iulie) în jumătatea de sud-vest, iar apoi se va extinde din nou în cea mai mare parte a țării. În special în regiunile vestice și sudice disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade. În Maramureș este vizată în special aria noastră montană. Dar valul de căldură va continua și în următoarea perioadă, e posibil chiar o intensificare în 29-30 iulie. Avem și un cod portocaliu de val de căldură în intensificare și disconfort termic accentuat, valabil pentru 26 iulie. Marți (26 iulie) în Banat, Crișana, Oltenia și local în Muntenia și vestul Transilvaniei și al Maramureșului valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie arată că va actualiza prezentul mesaj.
În concluzie, vom avea cod galben pentru partea montană a județului de duminică la amiază până către seară, cu precădere. Apoi săptămâna viitoare va aduce iarăși caniculă, cu un vârf marți, când vestul regiunii Maramureș, adică județul Satu Mare (care, în sens meteorologic face parte din regiunea Maramureș) și aria joasă a județului Maramureș. Vom reveni cu amănunte!
C.Ț.















