Diversitatea culturală într-o lume tot mai fragmentată - 2 minute în urmă
Dragoste și emoție la Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației: Un „DA” spus printre tradiții - 28 minute în urmă
Veste bună, podul istoric de peste Tisa rămâne deschis pentru pietoni și urgențe - 30 minute în urmă
„Cărările Copilăriei” la Suciu de Sus, cu sute de participanți pe traseele Maramureșului - 37 minute în urmă
Cercetașii Maramureșului au încheiat anul cercetășesc printr-un eveniment deosebit - 1 oră în urmă
21 iunie, este Ziua Europeană a Muzicii - 1 oră în urmă
Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie este oficial „Bullying Proof” - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, duminică 21 iunie 2026 - 2 ore în urmă
În această seară, Jupiter și Mercur oferă un spectacol rar pe cerul serii - 14 ore în urmă
Muzică, dans și voie bună la CASPEV Baia Mare, într-un eveniment dedicat începutului de vară - 15 ore în urmă
O tânără refugiată din Ucraina în vârstă de 22 ani susține că ar fi fost agresată sexual de starețul mănăstirii Petrova. Declarația acestuia, în exclusivitate!
O tânără refugiată din Ucraina în vârstă de 22 ani susține că ar fi fost agresată sexual de starețul mănăstirii Petrova. Declarația acestuia, în exclusivitate!
O tânără refugiată cazată la o mănăstire susține că ar fi fost agresată sexual de starețul unei mănăstiri din localitatea Petrova. Aceasta chiar a depus plângere la poliție.
„Ieri, 17 aprilie, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin plângere de către o femeie de 22 de ani din Ucraina cu privire la faptul că, în perioada 13-15 aprilie 2022, în timp ce era cazată la o mănăstire din localitatea Petrova, ar fi fost agresată sexual de către un bărbat de 55 de ani. Polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt și a împrejurărilor producerii evenimentului”, arată reprezentanții IPJ Maramureș.
DirectMM.ro l-a contactat pe starețul Agaton Oprișan pentru a-i oferi, deontologic, posibilitatea unui punct de vedere. Acesta afirmă că a cazat de la începutul crizei ucrainene peste o mie de persoane din țara vecină, el fiind, de altfel, român de etnie ucraineană. „În cursul zilei de ieri (n.red. – Duminica Floriilor) a venit poliția din Petrova și a luat declarații. Ce pot să spun? Așa se întâmplă atunci când vrei să ajuți și să arăți afecțiune celor care vin să se adăpostească din calea războiului, eu nu înțeleg cum s-au interpretat astfel lucrurile”, arată pentru DirectMM.ro starețul Agaton Oprișan. Acesta mai arată că „am avut peste o mie de persoane cazate de când a început războiul din Ucraina și nu știu să fi avut alte asemenea situații. Am avut și 57 persoane cazate timp de 17 zile consecutive, 71 într-o zi. Aștept să fie dreptate”, mai arată starețul mănăstirii.
Acum polițiștii trebuie să stabilească circumstanțele în care ar fi avut loc incidentul. Dar este regretabil că apar în Săptămâna Mare astfel de incidente acum când întreaga lume a creștinătății ar trebui să fie mai unită pentru a sărbători marele praznic al Învierii Domnului.
Reprezentanții Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului au dispus verificări la fața locului, la Mănăstirea Petrova, pentru a se stabili ce s-a întâmplat.
„Încă de la începutul conflictului din Ucraina, preoții noștri i-au ajutat pe frații ucraineni. La Mănăstirea Petrova încă de la început au beneficiat de masă și cazare 40 persoane. Până în prezent, vorbim despre peste 1.000 persoane care au beneficiat de aceste servicii gratuite. Există o plângere din partea unei doamne, care în prezent nu se mai află acolo, depusă la Poliția Leordina, conform căreia ar fi agresat-o părintele în vreun fel. Momentan nu au formulat un răspuns. PS Iustin a dispus o cercetare la fața locului. Noi vom cerceta strict personajul clerical, nu avem competențe pentru alte persoane. Știm că ar fi doar o singură plângere, așa ni s-a comunicat de la Poliție. În prezent avem la Petrova persoane care beneficiază de masă și cazare gratuită și chiar copii care frecventează școlile din apropiere. Aceștia vor rămâne acolo până la finalizarea cercetărilor, întrucât există prezumția de nevinovăție. În funcție de rezultatul acestora, vor fi dispuse, desigur, măsurile necesare, dacă va fi necesar”, arată pentru DirectMM.ro părintele Andrei Emil Pop, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.
C.Ț.













