Anca Pătrășcoiu, băimăreanca ce a scris istorie pentru înotul românesc - 2 ore în urmă
Trei medalii de aur și două de bronz pentru elevii Colegiului „Gheorghe Șincai” Baia Mare la Olimpiada de Inovare și Creație Digitală – InfoEducație 2026 - 2 ore în urmă
Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța își recapătă înfățișarea tradițională - 4 ore în urmă
Alertă în Maramureș: Alina Doina Trandafir, o adolescentă de 15 ani din Vișeu de Jos, este dată dispărută - 5 ore în urmă
Seceta pune presiune pe rezervele de apă din Maramureș. Furnizare după program în mai multe localități - 5 ore în urmă
Bilanț pozitiv la Groși: 190 de animale sterilizate în cadrul campaniei inițiate de Asociația Salvați Animalele - 8 ore în urmă
„Tradiție, cultură și nemurire”: Eveniment comemorativ dedicat lui Gheorghe Chindriș la Ieud - 8 ore în urmă
Rotary Club Baia Mare a primit distincția Club Excellence Award pentru anul rotarian 2025-2026 - 9 ore în urmă
Maria-Luiza Mih, invitatul special al celei de-a III-a ediții a Festivalului Bivolului de la Suciu de Jos - 9 ore în urmă
Un Ceaslov românesc tipărit în urmă cu peste 300 de ani, prezentat de muzeul din Baia Mare - 10 ore în urmă
Anchetă Direcția Generală Anticorupție: În județul Maramureș un bărbat a promis unui cetățean facilitarea angajării ca șofer la două instituțiile ale statului!
Anchetă Direcția Generală Anticorupție: În județul Maramureș un bărbat a promis unui cetățean facilitarea angajării ca șofer la două instituțiile ale statului!
În urma activităților specifice realizate de către polițiști din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de o persoană fără calitate specială, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată( 3 acte materiale), instigare la fals material în înscrisuri oficiale și instigare la mărturie mincinoasă.
Până în prezent, din materialul de urmărire penală administrat în cauză, au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că, în cursul perioadei decembrie 2021 – ianuarie 2022, inculpatul ar fi pretins și primit de la o persoană suma de 1.000 lei și ar fi pretins de la acesta încă 500 euro, în schimbul facilitării angajării acesteia pe un post de conducător auto la nivelul Instituției Prefectului – Județul Maramureș sau la Direcția Regională de Informații Maramureș. Totodată, ar fi pretins și primit de la o altă persoană, care avea dreptul de a conduce suspendat anterior pentru o perioadă de 90 de zile, pentru comiterea unei abateri la regimul rutier, suma de 500 euro, promițându-i în schimb că va interveni pe lângă funcționari M.A.I. în scopul anulării sancțiunii și restituirii permisului de conducere auto. De asemenea, a pretins de la alte două persoane suma totală de 4.000 euro, din care a primit ulterior 1.700 euro, promițându-le în schimb că va interveni pe lângă funcționari M.A.I. în scopul promovării frauduloase a examinărilor subsumate obținerii dreptului de a conduce autovehicule, acum arată reprezentanții DGA.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte doua persoane. În context, precizăm faptul că, la data de 02.02.2022, ofițeri de poliție judiciară cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş și Serviciului Judeţean Anticorupţie Sălaj, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au efectuat un număr de două percheziţii domiciliare, dintre care una în județul Maramureș (cu sprijinul unei echipe de intervenție din cadrul I.P.J. Maramureș – Serviciul de Acțiuni Speciale) și una în județul Sălaj, context în care au fost identificate și ridicate înscrisuri de interes, sume de bani și alte bunuri de interes pentru cauză. Ofițerii anticorupție au beneficiat de sprijin din partea I.G.P.R. – Direcția de Operațiuni Speciale. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, mai arată reprezentanții DGA.
C.Ț.














