Moment important pentru arbitrajul românesc: Istvan Kovacs a condus meciul cu numărul 1.000 din istoria Campionatului Mondial al Cluburilor - 25 minute în urmă
Lelea Varvara din Libotin a împlinit un secol de viață - 37 minute în urmă
Congres decisiv pentru PNL: liberalii își aleg astăzi noua conducere - 1 oră în urmă
Diversitatea culturală într-o lume tot mai fragmentată - 2 ore în urmă
Dragoste și emoție la Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației: Un „DA” spus printre tradiții - 2 ore în urmă
Veste bună, podul istoric de peste Tisa rămâne deschis pentru pietoni și urgențe - 2 ore în urmă
„Cărările Copilăriei” la Suciu de Sus, cu sute de participanți pe traseele Maramureșului - 2 ore în urmă
Cercetașii Maramureșului au încheiat anul cercetășesc printr-un eveniment deosebit - 3 ore în urmă
21 iunie, este Ziua Europeană a Muzicii - 3 ore în urmă
Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie este oficial „Bullying Proof” - 4 ore în urmă
Ucrainenii au furat motorină de la ruși pentru a ține în funcțiune generatoarele centralei de la Cernobîl
Angajații centralei nucleare de la Cernobîl au furat combustibil de la soldații ruși care au ocupat facilitatea, pentru ca generatoarele care suplineau pana de curent să poată funcționa și să păstreze în siguranță combustibilul nuclear uzat, scrie BBC, arată digi24.ro.
Centrala nucleară de la Cernobîl a căzut sub ocupația trupelor ruse din primele zile ale invaziei, iar angajații au trăit sub presiunea constantă de a menține aparatura funcțională, sub amenințarea armei. Acum, când centrala a reintrat sub controlul forțelor ucrainene, angajații povestesc prin ce au trecut.
„Trebuia să negociem în continuu cu ei și încercam să nu-i supărăm, ca să ne lase să ne facem treaba”, a spus inginerul Valeri Simionov, citat de BBC. „Voiau să știe cum funcționează centrala. Voiau informații despre proceduri, operațiuni și documente. Îmi era frică, deoarece ne puneau mereu întrebări și uneori sub amenințarea forței”, a spus, la rândul său, Olexandr Lobada, însărcinat cu siguranța radiațiilor.
Când centrala a fost deconectată de la rețeaua electrică pentru trei zile, Valeri Simionov povestește că a trebuit să găsească combustibil pentru a menține generatorul electric în funcțiune și a ajuns să fure motorină de la ruși. „Dacă s-ar fi oprit curentul, ar fi fost catastrofă. Ar fi putut fi scurgeri radioactive. Vă dați seama de ce proporții vorbim. Nu mi-era frică pentru viața mea. Îmi era frică de ce s-ar putea întâmpla dacă nu eram acolo să monitorizez centrala. Îmi era teamă de o tragedie pentru umanitate”, a mai declarat Olexandr Lobada. Centrala a fost ulterior reconectată la rețeaua de electricitate prin intermediul Belarusului, mai arată sursa citată în acest articol.















