Tânăra Cristina Conț are nevoie în continuare de sprijinul semenilor; Care e starea sa - 3 ore în urmă
Clădire abandonată, găsită de Mihai Morar într-o zonă pitorească din Maramureș - 4 ore în urmă
7 mai 1986: Amintiri unice din Maramureș cu victoria Stelei București - 4 ore în urmă
PS Timotei Sătmăreanul a slujit în Parohia Ortodoxă Rozavlea în a treia zi de Paști - 5 ore în urmă
Cea de-a 30-a ediție a Festivalului Internațional de Artele Spectacolului ATELIER, se apropiei - 6 ore în urmă
Cum s-a sărbătorit Paștele în urmă cu 120 de ani, în Baia Mare - 7 ore în urmă
Hramul bisericii „Sfântul Apostol Toma” din Oarța de Sus - 7 ore în urmă
Bani pentru Centru Comunitar Integrat la Săliștea de Sus - 7 ore în urmă
Caravana „Prim Răspuns în Comunitate” a poposit și în Baia Mare - 8 ore în urmă
Rata șomajului în Maramureș, mai mică decât la nivel național - 8 ore în urmă
Câștigătorii premiilor Grammy ediția 2018 (VIDEO)
Bruno Mars este marele câștigător al celei de-a 60-a ediții a premiilor Grammy, reușind să învingă celebrul hit „Despacito” la categoria piesa anului cu melodia „That’s What I Like” și obținând și premiile Grammy la categoriile înregistrarea anului și albumul anului, cu piesa care dă titlul ultimului său album, „24K Magic”, categorii în care i-a devansat pe Kendrick Lamar, Jay-Z și Childish Gambino, conform theverge.com, relatează Agerpres.
Kendrick Lamar a început seara premiilor drept mare favorit, cu 7 nominalizări, și, după ce s-a impus la categoriile rezervate muzicii rap – cel mai bun album, cea mai bună interpretare și cea mai bună piesă -, a fost nevoit să se încline în fața lui Bruno Mars la categoriile generale ale premiilor Grammy, acesta din urmă obținând 6 distincții, față de numai 5, câte a obținut Kendrick Lamar.
Solista canadiană Alessia Cara s-a impus în fața rapperilor Khalid și Lil Uzi Vert, dar și a solistei pop Julia Michaels și a noii vedete R&B SZA, la categoria rezervată celor mai buni noi artiști.
Legendara formație The Rolling Stones a câștigat premiul Grammy la categoria rezervată albumelor blues tradiționale cu LP-ul „Blue & Lonesome”, în timp ce canadianul Leonard Cohen a câștigat postum premiul pentru cea mai bună interpretare rock cu piesa „You Want It Darker”. Carrie Fisher a obținut, de asemenea, un premiu postum, pentru cel mai bun album vorbit – poezie, audiobook, povești (Best spoken word album) cu varianta audio a memoriilor sale, „The Princess Diarist”. Aceste memorii se bazează pe jurnalul pe care actrița l-a ținut în 1977 pe când juca în primul film al seriei „Star Wars”.
Veteranii germani de la Kraftwerk au câștigat premiul pentru cel mai bun album dance/electronic cu LP-ul „3-D The Catalogue”. Formația Kraftwerk a mai primit un premiu Grammy în 2014 pentru întreaga activitate. Ceremonia de duminică seară s-a desfășurat la Madison Square Garden din New York, pentru prima oară în ultimii 15 ani. Formații și interpreți celebri, printre care Lady Gaga, Pink, Rihanna, Elton John, Miley Cyrus, Kendrick Lamar, Kesha, U2 și Sting, au cântat în cadrul evenimentului.
Marele învins a fost Jay-Z, care, deși a fost nominalizat la 8 categorii, a plecat acasă cu mâna goală. El se poate consola însă cu cele 21 de premii Grammy obținute de-a lungul carierei.
Sursa foto: cnn.com; sursă video: youtube.com