Cod galben de caniculă în Maramureș și nordul Transilvaniei - 1 oră în urmă
Moment important pentru arbitrajul românesc: Istvan Kovacs a condus meciul cu numărul 1.000 din istoria Campionatului Mondial al Cluburilor - 2 ore în urmă
Lelea Varvara din Libotin a împlinit un secol de viață - 3 ore în urmă
Congres decisiv pentru PNL: liberalii își aleg astăzi noua conducere - 3 ore în urmă
Diversitatea culturală într-o lume tot mai fragmentată - 4 ore în urmă
Dragoste și emoție la Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației: Un „DA” spus printre tradiții - 4 ore în urmă
Veste bună, podul istoric de peste Tisa rămâne deschis pentru pietoni și urgențe - 4 ore în urmă
„Cărările Copilăriei” la Suciu de Sus, cu sute de participanți pe traseele Maramureșului - 4 ore în urmă
Cercetașii Maramureșului au încheiat anul cercetășesc printr-un eveniment deosebit - 5 ore în urmă
21 iunie, este Ziua Europeană a Muzicii - 5 ore în urmă
Statistică 11 ianuarie România: În județul Maramureș evidență nouă a cazurilor cu noul coronavirus!923 în interval de 2 săptămâni! Vezi situația pe localități!
Valul cinci prinde contur în județul Maramureș și toată țara așa cum vedem cu fiecare statistică zilnică. Tocmai de aceea trebuie să fim cât mai pregătiți pentru a evita cazurile complicate.
Pe durata a două săptămâni s-au înregistrat 923 cazuri de COVID-19 în județul Maramureș, numărul de cazuri crescând de la săptămână la săptămână. Acest fapt duce județul nostru la o incidență de 1,78 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori.
Cele mai multe cazuri se înregistrează desigur în reședința de județ, municipiul Baia Mare, întrucât este unitatea administrativ-teritorială cu cei mai mulți locuitori. Vorbim despre 382 cazuri în două săptămâni, incidența ajungând în municipiul Baia Mare la 2,66 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, tendința fiind de creștere.
În Maramureș s-au confirmat cazuri în majoritatea celor 76 unități administrativ teritoriale (UAT-uri), în 61 UAT-uri mai exact din total, iar municipiul Baia Mare se află pe locul 15, și se află peste pragul de 2 la mie. Pe primele cinci locuri în topul incidenței se află cinci comune, respectiv Ariniș, Cernești, Oncești, Fărcașa și Dumbrăvița. Toți indicii sunt în creștere evidentă așadar. Avem în 11 ianuarie 8 UAT-uri cu incidența mai mare de 4 sau egal, 6 UAT-uri cu incidența mai mare de 3 sau egal, 9 UAT-uri cu incidența mai mare de 2 sau egal și 12 UAT-uri cu incidența mai mare de 1, restul sunt sub 1.
Valul patru a debutat în Maramureș în septembrie, a avut un vârf la mijlocul lunii octombrie, după care, în urma unei perioade de platou, numărul cazurilor a început să scadă. Valul cinci a început acum în ianuarie, dacă este să judecăm după cifre. La nivel național s-a depășit din nou pragul de 8.000 cazuri într-o zi. Azi, 11 ianuarie, s-au înregistrat 8.861 noi cazuri, din care 307 în Maramureș – recordul pandemiei, dar trebuie menționat că este o raportare de după weekend și cel mai probabil s-au introdus și cazuri care nu au fost introduse în baza de date în weekend (ieri, 92 în Maramureș, arată raportarea oficială pe țară emisă de Grupul de Comunicare Strategică). S-au raportat și 43 decese. În spitale sunt 3.023 persoane, din care 415 la ATI. Din pacienții de la ATI, 30 au certificat care atestă vaccinarea. Din cei internați, 173 sunt minori, 165 pe secții și 8 la ATI. Așadar se impune în continuare atenție pentru a evita infectarea, întrucât iarăși am putea avea presiune uriașă pe spitale, fapt deloc plăcut pentru sistemul sanitar.
Din păcate, s-a înregistrat încă 1 deces. Este vorba despre o femeie din categoria de vârstă 50-59 ani, care a prezentat comorbidități, dar care a fost nevaccinată.
La Centrul Județean de Coordonare și Conducere sunt centralizate următoarele informații cu privire la situația epidemiologică:
Menționăm că datele sunt în dinamică și că pot interveni modificări.C.Ț.
















