Tenisul încă e numit sportul alb, chiar dacă între timp obligatoriul echipament alb a devenit opțional, la presiunea producătorilor de echipament sportiv (și poate a cochetăriei tenismanelor, sătule să se vadă îmbrăcate la fel). Adică un sport curat; un sport al gentlemanilor, deci care presupune obligatoriu fair-play. Dar tenisul a devenit o industrie colosală, cu mize imense puse în joc, în care contează doar victoria, nu și cum se obține ea. Deseori, fairplay-ul e lăsat în plan secund, se fac calcule meschine, se folosesc trucuri ieftine. Acesta e partea de ”pregătire” la care mai are de lucrat Simona. Da, accept ce spune Mats Wilander, că trebuie să-și îmbunătățească jocul la fileu. Dar Simona trebuie să devină pragmatică, să-și adapteze onestitatea de machidoană la vremurile noi. Datorită acestei onestități a ratat trei izbânzi importante. Să le luăm pe rând.
La Turneul Campioanelor din 2014 – când i-a administrat în grupe un sec 6-2, 6-0 Serenei Williams – Simona era calificată indiferent de rezultatul ultimului meci cu Ana Ivanovic. Iar dacă pierdea această partidă în două seturi, favorita Serena Williams era eliminată. Nu trebuia decât să se menajeze pentru meciurile următoare și scăpa de principala contracandidată. Dar Simona a jucat pe bune și nici măcar nu a câștigat partida: a pierdut în trei seturi, dintre care unul la tie-break. S-a obosit inutil și i-a făcut loc Serenei către titlu, căci în finală aceasta și-a luat revanșa în fața Simonei: 6-3, 6-0. Dar a fost fairplay, chiar împotriva interesului ei. Poate că, dincolo de valoarea ei, acesta e un alt motiv pentru care se bucură de atâta apreciere din partea Serenei. Dar asta e: Simona știe să câștige doar în teren, cu mijloace sportive.
Primul titlu de Grad Slam l-a pierdut tot în 2014, la Roland Garros, în față țipătoarei Maria Șarapova, cea despre care s-a demonstrat că a trișat în tenis, fiind chiar suspendată pentru dopaj. În acea finală, Șarapova a apelat la tot felul de trucuri: dincolo de țipetele ei exasperante, a întârziat enervant de mult la serviciu, lucru care, de regulă, se penalizează cu avertisment de către arbitrii care se uită la meci și nu la picioarele jucătoarelor. Iar când a văzut în setul doi că jocul curge clar în favoarea Simonei, Șarapova s-a dat rănită în aripă și a cerut pauză de vestiar. Suficient cât să o scoată din mână pe Simona, nepregătită pentru astfel de șulfării.
Scenariul s-a repetat și la Australian Open, după ce Simona a făcut break și a preluat conducerea cu 4-3 în setul decisiv. Atâta doar că brusc rănită s-a dat Wozniaki, conștientă că fără acest tertip nu o mai poate opri pe Simona. Și figura a ținut: Wozniaki s-a odihnit (realizase că e obosită și nu-i mai merge serviciul), iar Simona – mai obosită decât daneza – a fost scoasă din mână și a pierdut următoarele trei ghemuri și, inclusiv, trofeul.
Simona nu umblă cu cioara vopsită: ea solicită pauză medicală atunci când chiar are o problemă adevărată. Așa cum a fost la Melbourne, când s-au speriat medicii și i-au luat și tensiunea. Apoi, Simona a câștigat setul doi, practic într-un picior, căci a târât până în finală accidentarea din turul întâi. Și ca o confirmare a problemelor ei din timpul finalei vine și spitalizarea ei de după meci, cauzată de o severă deshidratare. Atât de severă, încât i s-au făcut perfuzii în spital, unde a stat patru ore sub supraveghere. E o dovadă că a dat absolut totul pe teren, exceptând renunțarea la onestitatea luptei.
Pentru mine, Halep a învins la Melbourne. Și pentru ca pe viitor să câștige titluri de Grand Slam nu doar în inimile fanilor, ci și în palmaresul WTA, cred că trebuie pregătită și pentru confruntarea cu șulfăriile. În sensul de a ști cum să reacționeze adecvat la ele, căci de folosit nu le va folosi vreodată.
Ananei GAGNIUC
Sursă foto: i.dailymail.co.uk
Pauza medicală din finală
Probleme la piciorul stâng
Spitalizare de după finală
