Învinsă la Cluj, CS Minaur mai așteaptă până să sărbătorească intrarea în play-off - 2 ore în urmă
Prima campanie de colectare de deșeuri voluminoase din acest an în Baia Mare - 3 ore în urmă
Incendiu pe Dealul Minei, în Baia Sprie - 4 ore în urmă
Clipa de natură - 5 ore în urmă
Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în comuna Fărcașa, în 24 martie - 5 ore în urmă
Momente de recreere și dezvoltare la Centrul de Zi Esperando din Baia Mare - 6 ore în urmă
ACS Fotbal Feminin Baia Mare încearcă să spargă gheața și să obțină prima victorie din campionat - 6 ore în urmă
Familia Nemeș va aduce momente speciale în cadrul concertului de pricesne și muzică religioasă „Din suflet de creștin” - 6 ore în urmă
A murit legendarul Chuck Norris - 6 ore în urmă
Lucescu a anunțat lotul pentru barajul de calificare cu Turcia - 7 ore în urmă
Un nou caz de factură aberantă la energie electrică. Cum a reacționat furnizorul și ce explicații are
Continuă surprizele neplăcute cu facturile la curent. Unui bucureștean i-a fost estimat un consum valorând peste 3.300 de lei la un apartament cu 2 camere, pentru două luni. După ce Digi24 a semnalat cazul aberant, compania furnizoare a dat vina pe „o eroare de sistem”.
3.307 lei, aceasta este valoarea facturii pe care Florin Stoica a primit-o pentru energia electrică, în condițiile în care locuiește într-un apartament cu două camere. Furnizorul i-a estimat un consum uriaș, de aproape 4.500 kWh.
Florin și-a schimbat contractul de furnizare a energiei electrice la începutul toamnei, însă prima factură i-a venit abia la final de noiembrie. Compania Enel i-a estimat pentru septembrie și octombrie un consum uriaș: de 4.480 de kWh, în condițiile în care apartamentul în care locuiește este unul cu numai două camere.
„Am schimbat contractul Enel din cauza unui eveniment în familie și a trebuit să trec noul contract pe numele meu. Am primit răspuns că noul contract va fi activat într-o lună, ceea ce nu s-a întâmplat. A venit factura pentru perioada 6.09 – 31.10 cu 4.480 de kWh și cu o plată de peste 3.300 de lei. Un apartament cu 2 camere nu poate consuma 4.480 kWh în perioada de facturare de două luni. În apartament locuiesc eu și cu mama mea. Ceea ce scrie acolo nu este conform cu realitatea. Acel index nu apare pe contorul meu. Am făcut chiar și poză. Am făcut și poză lunar și le-am transmis”, a povestit Florin Stoica.
Bărbatul spune că a reclamat situația la companie, dar susține că nu a fost băgat în seamă, așa că s-a adresat Digi24.
Contactați de Digi24, reprezentanții Enel spun că vor emite o nouă factură pe baza indexului transmis de client și dau vina pe o eroare de sistem pentru estimarea unui consum de energie atât de mare.
„În cazul specificat în solicitarea de presă, factura emisă pentru perioada 06.09.2021 – 31.10.2021 va fi corectată, pe baza index-ului trimis de client. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat acestuia, în urma unei erori de sistem, și îl asigurăm de toată deschiderea noastră”, a transmis compania.
Enel are în România circa 3 milioane de clienți. Pentru a evita astfel de cazuri, dar și în condițiile în care până la final de martie este în vigoare schema de compensare și plafonare, specialiștii ne recomandă să ne citim contoarele și să transmitem indexul furnizorilor, fie ei de energie electrică sau gaze, mai arat[ digi24.ro.















