Lecții de siguranță de la polițiști pentru cei mai mici participanți la trafic - 9 ore în urmă
Final de sezon pentru junioarele 3 de la CS Marta - 10 ore în urmă
Cum începea legenda Nadiei: cinci medalii la Europenele din 1975 - 10 ore în urmă
Încă o înfrângere pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare - 12 ore în urmă
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit în mijlocul credincioșilor Parohiei Ortodoxe Cătălina-Coltău - 12 ore în urmă
Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, din nou pe podium! Elevii de gimnaziu au obținut premii la Concursul Interjudețean „Gramatica- știința vorbirii, Matematica- știința gândirii” - 13 ore în urmă
Parada Absolvenților 2026: absolvenții băimăreni sunt invitați să își aleagă artiștii favoriți în cadrul festivității - 13 ore în urmă
Amenzi de peste 15.000 de lei plus permise și certificate de înmatriculare reținute - 15 ore în urmă
Expoziția aniversară „Arta băimăreană 130 (1896-2026)” va fi vernisată la Muzeul Județean de Artă din Baia Mare - 15 ore în urmă
Echipa de fotbal feminin a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Baia Mare s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar - 17 ore în urmă
Valul patru în Maramureș!: În județul nostru creștere nouă a cazurilor cu noul coronavirus! 120 situații, 2 zile! Vezi lista pe localități!
Valul patru în România este o realitate dură care trebuie să fie acceptată fie că vrem fie că nu vrem. Creșterea numărului de cazuri de COVID-19 se vede de la săptămână la săptămână, la nivelul țării noastre. Totul e să fie creșterea una mică.
Pe durata a două săptămâni s-au înregistrat 235 cazuri de COVID-19 în județul Maramureș, creșterea fiind evidentă și, după cum se vede, constantă. Numărul a crescut serios în cele mai recente zile. Acest fapt duce județul nostru la o incidență de 0,45 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori.
Cele mai multe cazuri se înregistrează desigur în reședința de județ, municipiul Baia Mare, întrucât este unitatea administrativ-teritorială cu cei mai mulți locuitori. Vorbim despre 80 cazuri în două săptămâni, incidența ajungând în municipiul Baia Mare la 0,56 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori.
Cu toate acestea reședința de județ are o incidență mult mai mică raportată la mia de locuitori față de celelalte unități administrativ-teritoriale (UAT) care au înregistrat cazuri în aceste două săptămâni. În Maramureș s-au confirmat cazuri în 44 UAT-uri, și aici existând o creștere considerabilă, iar municipiul Baia Mare se află pe locul 13. Pe primele cinci locuri în topul incidenței se află trei comune și două orașe, respectiv Vișeu de Jos, Poienile de sub Munte, Oncești, Vișeu de Sus și Ulmeni.
Situația tinde să devină chiar îngrijorătoare. Cifrele au crescut foarte mult, aproape că s-au dublat în numai patru zile, iar aici ne referim atât la numărul de cazuri la nivel județean cât și la nivelul municipiului Baia Mare. Ca atare, incidențele au crescut și ele, aproape că s-au dublat. La fel a crescut considerabil și numărul UAT-urilor care au înregistrat cel puțin un caz. Sunt posibile deja restricții în unele UAT-uri. După cum se vede Vișeu de Jos a depășit deja pragul de 3 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori. Din cele 235 cazuri de COVID-19 înregistrate în două săptămâni, 120 sunt numai în două zile, 59 în 3 septembrie și 61 în 4 septembrie.
Din păcate, s-a înregistrat și un deces, însă acesta a fost pe raportarea de ieri. Este vorba despre o femeie din categoria de vârstă 60-69 de ani care a prezentat comorbidități și care nu a fost vaccinată. Așadar se impune în continuare atenție pentru a evita infectarea, întrucât iarăși crește presiunea pe spitale.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției deține următoarele informații centralizate referitoare la situația epidemiologică:
🔹20906 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei;
🔹61 persoane confirmate în ultimele 24 de ore;
🔹3888 pacienți vindecați și externați din spital;
🔹61 pacienți internați în spital;
🔹patru pacienți internați la ATI, un pacient este intubat;
🔹6115 pacienți externați la cerere cu test pozitiv până în prezent;
🔹964 persoane carantinate la domiciliu sau în locația declarată;
🔹87199 teste efectuate până în prezent;
🔹159 persoane izolate la domiciliu sau în locația declarată;
🔳1102 persoane decedate de la începutul pandemiei;
♦️Menționăm că toate datele sunt în dinamică și că pot intervenit modificări.
C.Ț.
















