Atelierele de vacanță continuă la Muzeul Satului Baia Mare: Copiii au învățat să croșeteze, să cioplească și să creeze din fibre naturale - 1 oră în urmă
Biblioteca Orășenească Vișeu de Sus a dat startul programului „Biblioteca, prietena ta de vară” - 1 oră în urmă
„Magia cristalelor” – expoziție aniversară cu flori de mină din Maramureș, vernisată la Tulcea - 1 oră în urmă
PS Timotei Sătmăreanul, în mijlocul celor peste 200 de participanți la Tabăra de vară „Credință, rugăciune și comuniune” de la Bloaja - 2 ore în urmă
Conf. univ. dr. Delia Suiogan prezintă specializarea Etnologie pentru viitorii studenți - 2 ore în urmă
Au început lucrările la Parcul de Specializare Inteligentă din Șomcuta Mare - 3 ore în urmă
Expoziția „Amintiri din sat”, semnată de Horațiu Crișan, vernisată la Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației - 4 ore în urmă
Fuego sărbătorește 50 de ani printr-un concert aniversar alături de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” - 5 ore în urmă
Mihai Andrei Țînțar a reprezentat cu mândrie România la Campionatele Mondiale de Orientare 2026 - 5 ore în urmă
Flykick Team Baia Mare, rezultate frumoase la Campionatul Național de înot pentru cadeți 12-13 ani - 5 ore în urmă
Cum începe școala în septembrie. Pragurile de la care elevii vor face școală online ar putea fi modificate
Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a reconfirmat joi seara, la Digi24, că școala va începe cu prezență fizică, în data de 13 septembrie, dar nu exclude, totuși, ca scenariile de anul trecut – roșu, galben și verde – să intre din nou în vigoare, dacă valul 4 va fi unul de amploare. Ar putea fi, însă, modificate criteriile sau pragurile care stabilesc dacă elevii vor face ore online sau vor sta în bănci, la școală.
Din 13 septembrie, orele se vor face „cu prezenţă fizică. Asta este decizia la acest moment. Suntem obligaţi, însă, să luăm în calcul, posibilitatea de rezervă, în cazul total nedorit – o situaţie în care eu personal am dreptul să nu cred, având în vedere că în şcoli se respectă regulile mai riguros decât în multe alte medii, având în vedere procentul celor vaccinaţi din școli, având în vedere respectarea regulilor – am dreptul să cred că vom începe şcoala cu prezenţă fizică, fără niciun fel de scenarii. Elevii care au contraindicaţii medicale sau care prezintă simptome vor sta în continuare acasă, şcoala fiind obligată, în continuare, să le asigure accesul la procesul de învăţare în sistem online. Dar pentru toţi ceilalţi elevi, şcoală cu prezenţă fizică”, a precizat Sorin Cîmpeanu.
Scenariile vor fi reconfirmate la începutul lunii septembrie
Totodată, sunt pregătite şi scenariile de funcţionare, în cazul în care pandemia se va agrava.
„Dacă vom avea o evoluţie nesperată din punct de vedere epidemiologic, avem pregătite scenariile de funcţionare. Vorbim despre praguri pe care o să le reconfirmăm la începutul lunii septembrie, după ce vom şti deja care este evoluţia epidemiologică, printr-un ordin comun de ministru al ministrului educației și ministrului sănătății”, a declarat Cîmpeanu. „Suntem în permanentă legătură și foarte atenți la evoluția epidemiologică”, a adăugat ministrul.
„Vom susține aceleași scenarii sau chiar o ridicare a nivelului până la care elevii pot participa la școală cu prezență fizică”, a afirmat ministrul. „Prima variantă este să rămânem pe aceeași variantă cunoscută a scenariilor roșu, galben, verde”, a menționat Sorin Cîmpeanu.
„Ceea ce ştim în acest moment și ceea ce am anunțat ca modalitate asumată este că şcoala va începe cu prezenţă fizică. Am pierdut mult prea mult. Sunt nevoit să repet principiul conform căruia şcolile trebuie să se închidă ultimele şi să se deschidă primele. Şcoala este o activitate esenţială. Scenariul principal este cel cu prezenţă fizică”, a declarat ministrul, subliniind că „exact asta a spus și dl. președinte”.
Centre de vaccinare în școli, pentru elevi, părinți și bunici
Odată cu începerea noului an școlar, cabinetele medicale ale școlilor ar putea funcționa ca centre de vaccinare pentru elevi, părinți și bunici, a mai spus joi seara, la Digi24, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Până atunci, în cursul lunii august, Ministerul Educației va susține vaccinarea nu doar pentru elevi și cadrele didactice, dar și pentru elevi și bunici în centrele care sunt disponsibile, pentru a asigura, la începutul lunii septembrie, un anumit grad de imunitate în școli.
Ministrul Sorin Cîmpeanu este de acord că vaccinarea ar trebui accelerată și în acest sens spune că a avut discuții cu părinții, constatând că aceștia susțin vaccinarea.
Nu în ultimul rând, ministrul a avut o surpriză plăcută din partea înotătorului David Popovici, care, la cei 16 ani ai săi, a declarat că s-a vaccinat și a făcut un apel la vaccinare.
„David Popovici a spus într-un mod mult mai clar decât aş putea să spun eu, la puţin peste 16 ani: M-am vaccinat, am ţinut neapărat să mă vaccinez şi vă îndemn pe voi toţi să vă vaccinaţi până la începerea şcolii pentru că şcoala online nu este deloc o variantă pe care să ne-o dorim. Acest elev, dincolo de performanţele sportive, dă dovadă de o educaţie, un bun-simţ, o modestie şi o inteligenţă absolut admirabile, care te fac mândru că eşti român şi care te fac mândru că eşti profesor şi este un produs al şcolii româneşti”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi24.















