Ansamblul Folcloric „Săliștenii” va urca pe scena Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” de la Sibiu - 30 minute în urmă
6 august 1943, s-a născut Dan Grigore, pianistul care a transformat muzica într-o formă de sinceritate - 54 minute în urmă
Furtuna a lovit Maramureșul după o zi sufocantă. Copaci rupți, tarabe luate de vânt și intervenții ale pompierilor - 2 ore în urmă
Urmează o duminică plină de muzică, dans și sport pe Câmpul Tineretului din Baia Mare - 2 ore în urmă
Caravana Cloud Regional Nord-Vest în Baia Mare: Un pas spre digitalizarea administrației publice - 6 ore în urmă
Trei seri despre gândire, emoții și sănătate, la Vișeu de Sus - 6 ore în urmă
Eveniment special la Baia Mare, la 570 de ani de la moartea lui Iancu de Hunedoara - 6 ore în urmă
„Zilele Moiseiului” se vor desfășura în perioada 14–16 august - 7 ore în urmă
Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighet găzduiește o nouă întâlnire a clubului de carte „Legături Literare” - 7 ore în urmă
Muzeul de Mineralogie Baia Mare, gazda unui eveniment internațional dedicat prieteniei și diversității culturale - 7 ore în urmă
Oficial: Liviu Dragnea iese din închisoare. Tribunalul Giurgiu a admis cererea de eliberare condiționată
Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea iese din închisoare, după ce Tribunalul Giurgiu a admis, joi, cererea acestuia de eliberare condiționată. Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare, notează digi24.ro.
În ședința de joi, Dragnea a declarat în fața instanței că a avut un comportament bun și a ceut să-i fie admisă crerea.
„Cu decență și demnitate am dus pedeapsa. Am ieșit la muncă în fiecare zi care mi s-a permis. Am participat la toate cursurile la care mi s-a permis, n-am lipsit nicio zi. Am primit recompense în fiecare lună în care am fost la muncă, inclusiv în ultima lună, luna iunie”, le-a spus Dragnea judecătorului.
Liviu Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5, în aprilie, să fie eliberat mai devreme din penitenciar, susţinând că a îndeplinit fracţia necesară de 2/3 din pedeapsă.
Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins însă cererea de eliberare condiţionată, Dragnea a făcut contestaţie, respinsă de Tribunalul Bucureşti pe 27 mai.
În motivarea deciziei de la Tribunalul Bucureşti, se arăta că „instanţa a apreciat că, din analiza coroborată a situaţiei personale a petentului, nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare”.
În paralel, Dragnea a deschis un alt proces la Curtea de Apel Bucureşti în care solicita strămutarea de la Tribunalul Bucureşti la un alt tribunal din ţară a procesului privind eliberarea sa condiţionată din închisoare. El susţinea că judecătorii de la Tribunalul Bucureşti nu pot fi imparţiali în judecarea cererii sale, deoarece au semnat o petiţie faţă de modificarea Legilor Justiţiei, pe vremea guvernării PSD.
Deşi decizia Tribunalului Bucureşti era una definitivă, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat-o, iar procesul a fost mutat la Giurgiu.
Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.
Fostul lider al PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, intentând mai multe procese, pe motiv că nu este lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii.
Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, în prezent jurnalist la Realitatea Plus.
Ulterior, Dragnea a câştigat mai multe procese cu penitenciarul, instanţele stabilind că i s-au încălcat mai multe drepturi, printre care dreptul la muncă şi la îngrijire medicală.














