Admiterea de toamnă aduce un nou program de licență la Centrul Universitar Nord Baia Mare - 9 ore în urmă
CS Știința Electro Sistem Baia Mare, rezultate excelente la Campionatele Naționale de Orientare 2026 - 10 ore în urmă
2 septembrie 1859, noaptea în care cerul s-a aprins - 11 ore în urmă
Exponatul lunii la Muzeul din Baia Mare: un denar al împăratului Traian, vechi de aproape 1.900 de ani - 13 ore în urmă
O veste bună! De astăzi, patru proceduri medicale complexe sunt finanțate la Spitalul Județean din Baia Mare - 13 ore în urmă
Au început lucrările la noul sistem de transport al apei spre Șomcuta Mare - 15 ore în urmă
Ansamblul „Țibleșul” a dus zestrea Maramureșului și a Țării Lăpușului în Republica Moldova - 16 ore în urmă
„Sybir – închisoarea popoarelor”, expoziție despre deportările și represiunile sovietice, se deschide mâine la Memorialul Sighet - 17 ore în urmă
Utilaje de peste 24 de milioane de lei pentru drumurile județene din Maramureș. Mai multă muncă mecanizată și intervenții mai rapide - 19 ore în urmă
Un nou obiectiv de arhitectură vernaculară din Muzeul Satului Baia Mare este restaurat - 20 de ore în urmă
Altă zi, altă captură: Țigări în valoare de peste 204.000 lei au fost confiscate la frontiera de nord
În 15 iunie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 16.00, poliţiştii de frontieră au observat, pe direcția localității Săpânţa, un autoturism care se deplasa dinspre malul râului Tisa spre interiorul țării.
Aceștia au acționat pentru oprirea autoturismului, însă la vederea patrulei Poliţiei de Frontieră şoferul a abandonat maşina şi a fugit spre teritoriul ucrainean.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.
Maşina abandonată era încărcată cu mai multe colete cu ţigări, fapt pentru care s-a luat măsura transportării acestora la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii coletelor cu țigări, s-a constatat că acestea conțin 11.420 pachete țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de 133.614 lei.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării.
În continuare, se derulează verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.
Tot în cursul aceleași zile, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competenţă.
În jurul orei 17.45, poliţiştii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea în trafic, în municipiul Satu Mare, a unui autoturism înmatriculat în România. Şoferul a refuzat să se supună controlului, devenind recalcitrant. În autoturism, poliţiştii de frontieră au observat mai multe colete cu ţigări, motiv pentru care s-a luat măsura transportării maşinii la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor. Tot la sediul STPF Satu Mare au fost conduşi şoferul şi pasagerul din autoturism.
În urma inventarierii coletelor cu țigări descoperite în autoturism, s-a constatat că acestea conțin 2.450 pachete țigări, de proveniență ucraineană. Pe timpul cercetărilor, persoanele au declarat că mai deţin o cantitate de ţigări, pe care au depozitat-o într-un imobil din municipiul Satu Mare. Ulterior, de la imobilul respectiv, poliţiştii de frontieră au ridicat 3.600 pachete de ţigări.
Întreaga cantitate, adică 6.050 pachete, în valoare totală de 70.785 lei, a fost ridicată în vederea confiscării. Totodată, autoturismul, a cărui valoare a fost estimată la 6.000 lei, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.














