Share
Ne-a părăsit avocatul Ioan Blăjan, prodecan și fost decan al Baroului Maramureș

Ne-a părăsit avocatul Ioan Blăjan, prodecan și fost decan al Baroului Maramureș

Tristețe în lumea avocaturii din Maramureș și în comunitatea maramureșeană. Avocatul Ioan Blăjan, cel care a fost decanul Baroului Maramureș timp de două mandate și prodecan în funcție, s-a stins din viață la vârsta de 60 de ani, în urma unei boli necruțătoare.

A fost un profesionist desăvârșit în domeniu, un avocat eminent, tocmai de aceea colegii deplâng trecerea sa la cele veșnice atât de curând.

Ioan Blăjan s-a născut în localitatea Bobota, județul Sălaj în 29 august 1960. A absolvit în 1984 Facultatea de Drept din cadrul prestigioasei Universități ”Alexandru Ion Cuza” din Iași.

A fost repartizat la Întreprinderea Județeană de Producție și Prestări Servicii Sălaj, în Zalău, după care a fost procuror la Vișeu de Sus, Sighetu Marmației, respectiv Baia Mare. A activat ca procuror criminalist în perioada 1988-1993. Apoi, timp de trei ani a fost judecător financiar la Curtea de Conturi a României, Colegiul Jurisdicțional Maramureș.

A intrat în avocatură în anul 1996 în Baroul Maramureș, profesie pe care a slujit-o cu pricepere și devotament până la sfârșitul vieții, atât de prematur intervenit. A fost prodecan în perioada 2007-2011, iar ulterior, în perioada 2011 – 2019 a fost decanul Baroului Maramureș, timp de două mandate, în același timp fiind și membru al Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România. Începând din 2019 a ocupat din nou funcția de prodecan în cadrul Baroului Maramureș. A fost cunoscător de franceză, engleză și rusă. Toți cei care l-au cunoscut știu că a fost un om foarte sociabil, deschis, volubil și un bun organizator. “Este o zi tristă pentru profesia de avocat și pentru toți cei care l-au cunoscut”, au arătat colegii săi.

Avocatul Ioan Blăjan a așternut pe hârtie, în anul 2019, câteva gânduri, după încheierea celor două mandate de decan al Baroului Maramureș:

“Nu am fost, nu sunt și nu cred că voi fi vreodată un om al cuvintelor, ci, mai degrabă, un om al faptelor și cred că faptele sunt cele care trebuie să vorbească. În cei opt ani în care am fost la conducerea Baroului Maramureș am încercat și, spun eu, am reușit să aduc pe linie de plutire situația financiară și organizatorică a Baroului, dar și a Filialei Casei (n.red. – Casei de Asigurări a Avocaților). De aceea, sper ca noul Decan și noul Consiliu să dea dovadă de abilități necesar cel puțin pentru a menține această stare. Le doresc însă să facă mai mult decât atât și să demonstreze ineficiența sau insuficiența actuală, depășind-o, nu perfectând-o.

Marea majoritate a obiectivelor atinse au ajuns să fie de ordinul firescului și nimeni nu se mai întreabă cum?, de ce? și cine? a hotărât implementarea lor, de aceea, o potențială enumerare ar părea hilară. Cu toate acestea, vă invit pe cei care făceați parte din corpul profesional și acum opt ani să vă transpuneți la locul și momentul de debut al alegerii mele în calitate de Decan.

Baroul era chiriaș, plătind Filialei ambele mergând pe pierdere, la un număr redus de avocați și aparținători beneficiari de pensii, infrastructura defectuoasă, etc. Suntem și vom rămâne proprietari, am dublat numărul beneficiarilor de pensii, făcând plăți, atât Baroul cât și Filiala sunt în excedent financiar, așa cum rezultă din toate evidențele prezentate. Ne putem mândri cu mult, dar, așa cum în mod corect s-a punctat, lucrurile sunt perfectibile și este evident să fie așa, în raport și de evoluția tehnică, nevoile și necesitățile profesionale ale fiecărui avocat și schimbările socio-politice ale vremii. Un lucru pot spune cu certitudine poate nu am fost iubit, poate am fost de temut, dar orice acțiune demarată și orice decizie luată a fost în interesul și pentru protejarea fiecărui avocat în parte”, a scris, la acel moment, Ioan Blăjan.

Mesaje de condoleanțe și regrete pentru această pierdere au transmis în mediul public reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, respectiv ai Tribunalului Maramureș, cât și numeroși prieteni, colaboratori și cetățeni care l-au cunoscut în activitatea profesională și ca om.

Avocatul Ioan Blăjan era căsătorit, soția lui activând ca magistrat. Fiica acestuia este de asemenea avocat în Baroul Maramureș, iar dintre ceilalți doi fii, unul lucrează în domeniul mass-media și comunicare, iar celălalt este elev.

Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace, iar familiei să îi ofere mângâiere!

DirectMM.ro


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu