La începutul acestei luni, mai exact la data de 6 mai, s-au împlinit 60 de ani de la dezîmpământenirea lui Lucian Blaga, cea mai importantă personalitate creatoare a secolului XX.
Una dintre cele mai frumoase cuvântări este „Elogiul satului românesc” rostit la 5 iunie 1937 în Aula Academiei Române.
Elogiul satului românesc a fost tradus în germană (1943), franceză și italiană (1989), fiind considerat testamentul filozofic al lui Blaga.Versiunea italiană și franceză au circulat în Occident sub formă de manifest, susținând, în anul căderii comunismului, mișcarea ce se opunea demolării așezărilor urbane din România.
Elogiul satului românesc a fost tradus în germană (1943), franceză și italiană (1989), fiind considerat testamentul filozofic al lui Blaga. Versiunea italiană și franceză au circulat în Occident sub formă de manifest, susținând, în anul căderii comunismului, mișcarea ce se opunea demolării așezărilor urbane din România.
Elogiul satului românesc a fost tradus în germană (1943), franceză și italiană (1989), fiind considerat testamentul filozofic al lui Blaga.Versiunea italiană și franceză au circulat în Occident sub formă de manifest, susținând, în anul căderii comunismului, mișcarea ce se opunea demolării așezărilor urbane din România.
În cele ce urmează vom reda câteva pasaje selective cu privire la satul românesc, care poate fi considerat ca o corolă de minuni a lumii de astăzi.
„Vă rog să-mi acordaţi totuși, potrivit obiceiului statornicit, dreptul nescăzut de a face astăzi, aici, elogiul unei alte nemuritoare prezenţe, care n-a ocupat niciun scaun în această nobilă incintă. Prezenţa nemuritoare la care mă refer nu e legată de niciun nume, nu râvnește la nicio laudă și e răspândită în spaţiul din preajma noastră, cât ţine întinderea împărătească a ţării. Vreau să vorbesc despre singura prezenţă încă vie, deși nemuritoare, nemuritoare deși așa de terestră, despre unanimul nostru înaintaș fără de nume, despre satul românesc”.
„Mi-aduc aminte: vedeam satul așezat înadins în jurul bisericii și al cimitirului, adică în jurul lui Dumnezeu și al morţilor. Această împrejurare, care numai târziu de tot mi s-a părut foarte semnificativă, ţinea oarecum isonul întregii vieţi, ce se desfășura în preajma mea. Împrejurarea era ca un ton, mai adânc, ce împrumuta totului o nuanţă de necesar mister”.
„Satul e atemporal. Mândria satului de a se găsi în centrul lumii și al unui destin ne-a menţinut și ne-a salvat ca popor peste veacurile de nenoroc. Satul nu s-a lăsat ispitit și atras în „istoria” făcută de alţii peste capul nostru. El s-a păstrat feciorelnic neatins în autonomia sărăciei și a mitologiei sale, pentru vremuri când va putea să devină temelie sigură a unei autentice istorii românești”.
Trebuie să amintim faptul că anul 2019 a fost proclamat ca An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română.
În una dintre argumentările acestei proclamări arată faptul că omagierea satului românesc și a contribuției sale majore la devenirea istorică a poporului român este o necesitate și o demnitate. Totodată, este necesară cunoașterea situației precare și incerte în care se află astăzi satul românesc și locuitorii lui.
Este nevoie oare, de o regenerare a corolei de minuni a lumii? Dacă ar fi să gândim din punct de vedere teologic, în fiecare zi, Dumnezeu, înfăptuiește minuni, mai mult sau mai puțin vizibile cu ochiul liber. Omul însuși este o minune a lui Dumnezeu. Putem afirma faptul că, ori de câte ori aducem un omagiu lui Lucian Blaga, concretizat într-un eveniment cultural, simpozion sau altă manifestare științifică, participăm în mod direct la această regenerare, la o mică renaștere a minunii a părții celei mai frumoase a lumii: corola!
„Oprește, Doamne, clipa cu care măsori eternitatea!” – Lucian Blaga
Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu
