Zeci de kilograme de articole pirotehnice confiscate de polițiști în Baia Mare - 7 minute în urmă
Copiii Ansamblului „Florile Chioarului” din Săcălășeni, vizitați de Moș Nicolae - 31 minute în urmă
„Întâlnire între prietenii naturii”: Educație ecologică prin joc și culoare la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza“ din Baia Mare - 46 minute în urmă
Daruri de la Moș Nicolae pentru copiii din Tăuții Măgherăuș - 50 minute în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când vina organizează emoția - 1 oră în urmă
Start oficial pentru PROALL, un proiect transfrontalier România–Ucraina pentru intervenții la incendii - 2 ore în urmă
Este posibil astăzi Umanismul? (foileton 2) - 3 ore în urmă
Campania Națională de Colectă de Crăciun: Băimărenii sunt invitați să doneze alimente pentru cei aflați în nevoie - 3 ore în urmă
20 de ani de American Spaces la American Corner Baia Mare - 3 ore în urmă
Reamenajarea spațiului de studiu al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare - 4 ore în urmă
Klaus Iohannis: Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior, cu câteva excepții, și restricțiile de circulație noaptea
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că prima etapă de relaxare a restricțiilor va avea loc chiar în acest weekend. Este vorba despre renunțarea la masca de protecție în aer liber, cu câteva excepții, și la restricțiile de circulație pe timp de noapte. Mâine va avea loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, urmată de o ședință de Guvern, pentru aprobarea calendarului măsurilor de relaxare.
„Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare, care cuprinde întreaga perioadă de vară, ne pregătim de relaxare. Dar nu vrem să relaxăm în iunie, ca să revenim la restricții în august. Vom avea o relaxare pas cu pas, relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei și gradul de vaccinare”, a spus Klaus Iohannis într-o declarație de presă.
Primul punct din calendarul de relaxare est 15 mai, când se va renunța la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice exterioare, cu câteva excepții – zone aglomerate precum târguri, piețe sau stațiile pentru transportul în comun.
Tot din acest weekend sunt ridicate restricțiile de circulație pe timp de noapte, a precizat președintele. Nici agenții comerciali nu vor mai avea programul limitat.
„Tot din acest weekend, activităţile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate, cu spectatori”, a adăugat el.
„În interior vom avea de asemenea relaxări care încep, majoritatea, din 1 iunie, când va crește capacitatea de cazare, capacitatea de servire în restaurante”, a mai spus Iohannis.
Iohannis a mai spus că, de la 1 iunie, vor putea fi organizate nunți, botezuri sau mese festive în exterior cu maximum 70 de persoane, iar în interior cu cel mult 50 de persoane. Numărul acestora va creşte gradual de la 1 iulie şi 1 august.
„Dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă sunt vaccinate, se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi”, a mai spus președintele.
„Campania de vaccinare a prins viteză, am parcurs deja un drum lung, însă e nevoie de mai mult. Dacă vrem să ieșim din pandemie trebuie să ne vaccinăm”, a adăugat el.
„Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm. Aşa de simplu este”, a continuat Iohannis.
„În ceea ce privește funcționarea școlilor, păstrăm normele care țin de rata de incidență. E previzibil ca majoritatea localităților să intre în scenariul verde și majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli. Deci la școli se aplică normele de până acum. E foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală și e foarte de dorit să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați”, a mai spus șeful statului.















