Share
Coronavirus, 11-12 mai 2021: S-a ajuns la 925 decese în Maramureș (încă 1+1)! În județ, în total, 20.233 cazuri de la început (13+9 noi)

Coronavirus, 11-12 mai 2021: S-a ajuns la 925 decese în Maramureș (încă 1+1)! În județ, în total, 20.233 cazuri de la început (13+9 noi)

Maramureșul a ajuns la un total de 20.233 cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei. Asta după ce s-au înregistrat încă 9 (ieri 13) noi cazuri în 24 de ore. Din păcate, s-a înregistrat și 1 deces (ieri 1), numărul ajungând la 925. La nivel județean, incidența de cazuri la mia de locuitori a ajuns la 0,34. La nivel național, vorbim despre 930 cazuri (ieri 1.156) de infectare într-o singură zi.

Referitor la cele 9 (ieri 13) noi cazuri, acestea sunt din tot județul. În ceea ce privește decesele cu numerele 924 și 925, este vorba despre doi bărbați, unul din categoria de vârstă 50-59 de ani și unul din categoria de vârstă 70-79 de ani, ambii cu comorbidități. Incidența de cazuri la mia de locuitori a ajuns la 0,34, deci județul se află în scenariul verde. Statistica actualizată a DSP Maramureș, aferentă situației epidemiologice din județ, o regăsiți la finalul materialului. Aici ar fi de făcut o precizare: în cifrele comunicate de Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, conform protocolului național, apar doar pacienții internați la ATI la spitalul-suport COVID-19, adică Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare. În cifrele comunicate de DSP apare totalul de pacienți internați pe secțiile ATI din județ, adică pe lângă cei internați în spitalul-suport, și cei aflați pe secțiile-tampon ATI de la Spitalul Județean Baia Mare și Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției sunt centralizate următoarele informații cu privire la situația epidemiologică:
20233 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei;
9 persoane confirmate în ultimele 24 de ore;
3789 pacienți vindecați și externați din spital;
61 pacienți internați în spital;
2 pacienți internați la ATI, 0 pacienți intubați;
5900 pacienți externați la cerere cu test pozitiv până în prezent;
1598 persoane carantinate la domiciliu sau în locația declarată;
72563 teste efectuate până în prezent;
120 persoane izolate la domiciliu sau în locația declarată;
925 persoane decedate de la începutul pandemiei;
Menționăm că toate datele sunt în dinamică și că pot interveni modificări.
În Maramureș, în ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri) au executat, pe raza unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 91 de misiuni. Cele 96 de efective angrenate au procedat la verificarea respectării măsurilor de protecție individuală, la verificarea respectării măsurilor de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate, la menținerea ordinii și siguranței publice, la respectarea măsurii de carantinare/izolare de către persoanele aflate în locațiile declarate. În executarea misiunilor au fost utilizate 31 mijloace de mobilitate. La TELVERDE 0800 800 165 s-au primit două sesizări cu privire la nerespectarea măsurilor de protecție individuală care sunt în verificare de către instituțiile abilitate. Pe perioada executării misiunilor au fost depistate și identificate nouă persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, dar și o persoană care nu a respectat restricțiile de deplasare/libera circulație stabilite în perioada stării de alertă. S-au verificat cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă peste 50 agenți economici. Au fost aplicate, în context, sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9000 lei. În Monitorul Oficial al României nr. 488 din data de 11 mai 2021 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 531 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 13 mai 2021 pentru o perioadă de 30 de zile, respectiv au fost stabilite măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Față de reglementările prevăzute anterior, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor, doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, se permite organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte cu participarea publicului peste 50% din capacitatea maximă a spațiului doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Culturii și cu avizul Ministerului Sănătății. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Date referitoare la rata de incidență se poate vizualiza aici: https://mm.prefectura.mai.gov.ro/…/05/Incidenta12mai.pdf. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța fizică de protecție sanitară și măsurile de igienă stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită și un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

DirectMM.ro


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu