Share
Coronavirus, 6 aprilie 2021: S-a ajuns la 862 decese în Maramureș (încă 5)! În județ, în total, 19.550 cazuri de la început (34 noi)

Coronavirus, 6 aprilie 2021: S-a ajuns la 862 decese în Maramureș (încă 5)! În județ, în total, 19.550 cazuri de la început (34 noi)

Maramureșul a ajuns la un total de 19.550 cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei. Asta după ce s-au înregistrat încă 34 noi cazuri în 24 de ore. Din păcate, s-a înregistrat și 5 decese, numărul ajungând la 862. La nivel județean, incidența de cazuri la mia de locuitori a ajuns la 1,37. La nivel național, vorbim despre 5.231 cazuri de infectare într-o singură zi.

Referitor la cele 34 noi cazuri, acestea sunt din tot județul. În ceea ce privește decesele cu numerele 858-862, este vorba despre patru bărbați, unul din categoria de vârstă 60-69 de ani, doi din categoria de vârstă 70-79 de ani și unul din categoria de vârstă de 80 de ani și peste, și o femeie din categoria de vârstă 70-79 de ani, cu toții cu comorbidități. Incidența de cazuri la mia de locuitori a ajuns la 1,37, deci județul se află în scenariul verde. Statistica actualizată a DSP Maramureș, aferentă situației epidemiologice din județ, o regăsiți la finalul materialului. Aici ar fi de făcut o precizare: în cifrele comunicate de Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, conform protocolului național, apar doar pacienții internați la ATI la spitalul-suport COVID-19, adică Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare. În cifrele comunicate de DSP apare totalul de pacienți internați pe secțiile ATI din județ, adică pe lângă cei internați în spitalul-suport, și cei aflați pe secțiile-tampon ATI de la Spitalul Județean Baia Mare și Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției deține următoarele informații cu privire la situația epidemiologică:
19550 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei;
34 persoane confirmate în ultimele 24 de ore;
3591 pacienți vindecați și externați din spital;
164 pacienți internați în spital;
9 pacienți internați la ATI, din care 2 pacienți intubați;
5616 pacienți externați la cerere cu test pozitiv până în prezent;
1163 persoane carantinate la domiciliu sau în locația declarată;
66465 teste efectuate până în prezent;
571 persoane izolate la domiciliu sau în locația declarată;
862 persoane decedate de la începutul pandemiei;
Menționăm că toate datele sunt în dinamică și că pot interveni modificări.
În Maramureș, echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri au executat, în ultimele 24 de ore, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 73 de misiuni. Cele 86 de efective angrenate în misiuni au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice, la verificarea respectării de către persoane a măsurii de carantinare/izolare la domiciliu sau în locația declarată, la verificarea respectării de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a interdicțiilor impuse prin legislația în vigoare, la respectarea normelor de igienă, de protecție individuală și distanța fizică de protecție sanitară. La TELVERDE 0800 800 165 s-au primit două sesizări referitoare la nerespectarea măsurilor de protecție individuală, care sunt în verificare la instituțiile abilitate. Au fost utilizate 31 mijloace de mobilitate pentru executarea misiunilor. În perioada executării misiunilor au fost depistate și identificate șapte persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, respectiv trei persoane care nu au respectat interdicțiile de deplasare prevăzute de legislație în starea de alertă. Au fost verificați cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioadă stării de alertă peste 60 de agenți economici. S-au aplicat, în context, sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9000 lei. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, să păstreze distanța fizică de protecție sanitară, măsurile de igienă și de conduită sanitară stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită socială și un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru prevenirea, limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

DirectMM.ro


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu