Paște fericit, locuitorilor comunei Fărcașa! - 4 ore în urmă
Minunea aprinderii Luminii Sfinte de la Ierusalim - 4 ore în urmă
Care este legătura dintre Paște și iepuraș - 4 ore în urmă
Ce facem cu lumânarea de la slujba de Înviere - 5 ore în urmă
5 mai- Sfânta Mare Muceniță Irina - 5 ore în urmă
Vechi tradiții românești. Spălatul ritual pe față, în ziua de Paști - 5 ore în urmă
Ciocnitul ouălor de Paști. De unde vine obiceiul străvechi - 6 ore în urmă
Hristos a Înviat! Astăzi prăznuim Paștele, sărbătoarea Învierii Domnului - 7 ore în urmă
Semnificația ouălor de Paște - 15 ore în urmă
Mersul în Tez, de Paști. Obiceiul este rezervat copiilor - în urmă
Amintiri cu săniuș de pe derdeluș; Cum era iarna pe vremea bunicilor
Iarna era altfel pe vremea bunicilor. Nu numai că era mai frig, iar zăpada mai multă, ci și copiii erau altfel. Și, bineînțeles, mai mulți.
Reprezentanții Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş au discutat cu câțiva vârstnici din Maramureș pe această temă. Iată care sunt amintirile lor cu derdelușul:
- „Unde-am copilărit acasă, aveam un dâmb, se cheamă Dâmbu Chițăscului. Acolo ne-adunam toți copiii din zona aia, da mai veneau și de prin sat, că acolo era Dâmbu Că pă locu drept, nu merea sania. Mai era și ulița lui Barus, adică ulița care iese din sat în câmp. Și meream de pe uliță până-n râu cu săniile. Sania ne-o făcea meșteru. La care nu o avut bani, i-o mai făceau și părinții. Ca să meargă bine, punea coasă pe talpă” – Ileana Nănașului din Călinești (61 ani);
- „Meream la săniuș pe dincolo de Ionu lui Pojar, pă moinele cele, până-n vale. Da n-aveam săniucă de-asta mică, avea tata o săniucă de adus lemne din pădure, cu aia mergeam, cu soră-mea, Anuță. De-acolo de la Hrușca, mai veneau Ileana și Ioană. Puneam o scândură și încăpeam patru inși pe săniucă. Și-apoi veneam și pe sus săream, da ajungeam bine în vale. Dacă v-aș arăta pe unde am sărit, ați zice că nu se poate…” – Gavrilă Brândău a lu Porceanu din Ieud (77 ani);
- „Când eram noi micuțe, o fo tot de-un omăt, din octombrie, tătă iarna, până-n martie. Urnea și casele omătu, așa greu era. Noi meream la săniuș cu opinci și obdiele, nu ca acuma. Atunci n-ai avut televizor, asta ți-o fost distrarea. Aveam săniuță de lemn, apăi o făcut-o așa, mai lată, să încăpem tri pă ie. Api ne duceam, unu n-o vrut a o trage, celălalt zicea: „api nu-i mai urca pă ie dacă nu o tragi” și gata era scârba. Mergeam pe mocira lui Raitos, așa îi zicea și apăi era tăt un dâmb acolo, de săream așe, păstă tăte hâcurile. Ne mai și loveam. Apăi meream pe ulița lui Duma și până-n râu săream cu sania. Câte unu mai pica în gheață și apoi aveai ce-ntinde de el. Când am putut scăpa de la părinți, fugeam la săniuță și stăteam vreo două ceasuri. „Numa un ptic lasă-mă”, le ziceam. No, demult am avut lucru-n casă. Fetele am avut de tors, n-ai stat un pic. Băieții umblau mai mult, da noi, fetile, n-am putut umbla. Amu’ n-am mai putea merge, n-avem picioare. Ni-i urât și-n mașină a mere” – Ileana lu’ Baciu și Ileana Dunca din Budești.
Foto: Gheorghe Petrilă