Ce înseamnă „urs habituat” și cum vor interveni autoritățile în cazul urșilor periculoși - 1 oră în urmă
20 mai 1914, se naște Corneliu Coposu liderul moral al opoziției anticomuniste - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, miercuri 20 mai 2026 - 2 ore în urmă
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Rohia va fi dusă pentru prima dată la Cluj-Napoca - 12 ore în urmă
Inspectorii sociali din Maramureș, recunoscuți la nivel național pentru activitate - 13 ore în urmă
Popoaia rămâne „zimbru” - 13 ore în urmă
Două echipe din Maramureș, între primele opt din țară la handbal juniori 4 - 14 ore în urmă
Joao Ferreira Florencio – out de la CS Minaur. Cine va conduce echipa de pe banca tehnică în ultimul meci de campionat - 15 ore în urmă
Întâlnire emoționantă la 50 de ani de la absolvirea Colegiului Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare - 15 ore în urmă
Zile cu trageri în Poligonul Vad - 15 ore în urmă
Romanian Science Festival: Echipa Eco Girls – formată din patru eleve de la Colegiul „Vasile Lucaciu” – s-a clasat pe podium în comepetiția „Viitorul pe placul tău”
Concursul de idei „Viitorul pe placul tău” – care a provocat elevii să găsească o soluție la o problemă din comunitatea lor – a ajuns la final. Pe data de 13 decembrie au fost anunțați câștigătorii competiției organizate de Romanian Science Festival.
Competiția a dat șansa celor nouă echipe finaliste să lucreze la o propunere de proiect care identifică o problemă în comunitate și la care pot să propună o soluție astfel încât tinerii din viitor nu vor trăi într-o lume în care acea problemă va exista. În ultimele șase săptămâni, sub îndrumare, răbdarea și motivația a nouă mentori din diaspora academică, echipele au dezvoltat ideea și au creat un plan complet de acțiune. Materialele produse de-a lungul concursului au inclus: un raport de literatură cu rol de documentare a problemei abordate și a posibilelor soluții, un poster care prezintă planul de implementare a soluției propuse și un scurt video ce rezumă munca echipei, informează Cristi Ignat, coordonatul concursului.
Din Maramureș s-au înscris în concurs cinci echipe: patru din Baia Mare și una din Vișeu de Sus. Totuși, doar două dintre acestea s-au calificat în etapa finală a concursului, cea care presupune dezvoltarea ideilor alături de unul din mentorii RSF. Este vorba de două echipe de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare înscrise în concurs de prof. Ionel Bud.
Echipa 1: All for one – Maidan Andrei, Rednic Diana, Solomon Alexia; Mentor: Adina Pusok, cercetătoare în geodinamică / geofizică la University of Oxford;
Echipa 2: Eco Girls: – Tomoiagă Ileana-Măricuța, Farcaș Gabriela Florentina, Mărieș Iulia Daliana; Mentor: Paula Gherghinescu, doctorandă în Astrofizică la University of Surrey.
Ambele echipe băimărene abordează problema poluării, însă din perspective diferite. All for one aduc în discuție ineficiența procesului de colectare selectivă a gunoiului în Baia Mare, problema gropilor de gunoi de la marginea orașului și posibilele soluții pentru ameliorarea situației.
Eco Girls propun un concept de casă ecologică a cărei construcție implică tehnici moderne precum printarea 3D și folosirea materialelor sustenabile. De asemenea, ele analizează efectele economice și sociale pe care un complex format din astfel de case l-ar produce în decursul mai multor ani.
Concursul s-a încheiat în 13 decembrie și au fost anunțați câștigătorii. Pe podium a urcat și una din echipele maramureșene. Este vorba despre Eco Girls, care s-a clasat pe locul al treilea.
Cealaltă echipă băimăreană de la același liceu nu a prins însă podiumul. Totuși, membrii echipei Eco Girls nu au fost singurii maramureșeni de pe podium. Raul Ghișa, absolvent al Colegiului Național „Vasile Lucaciu” – în prezent masterand în Inteligență Artificială și Robotică la University of Nottingham – a fost mentorul echipei de pe locul I.
Pentru efortul lor, fetele – Eco Girls – au primit și premiul pentru „Cea mai perseverentă echipă” din concurs. Prin urmare, vor primi echipamente IT pentru școala online în valoare de 2.000 de lei, un voucher Cărturești în valoare de 100 de lei pentru fiecare participant și un pachet RSF care să le aducă aminte de această experiență, mai precizează Cristi Ignat.
L.C.H.








