Share
Handbal feminin: România, învinsă şi de Ungaria, la EURO 2020, cu toate că a condus la pauză

Handbal feminin: România, învinsă şi de Ungaria, la EURO 2020, cu toate că a condus la pauză

Naţionala României a fost învinsă de echipa Ungariei cu scorul de 26-24 (13-14), luni seara, la Kolding, într-un meci din Grupa principală II a Campionatului European de handbal feminin – EHF EURO 2020 din Danemarca.

Tricolorele au făcut două reprize diametral opuse, jucând bine în prima parte şi cu multe ratări din situaţii clare şi erori incredibile în a doua jumătate. În urma acestui eşec, România va termina pe ultimul loc în grupa a II-a principală.

Ungaria a condus cu 2-0 şi 3-1 în debutul meciului, dar România a revenit şi a egalat, 3-3. La 4-4, Ungaria a înscris de trei ori la rând, iar apoi a avut 8-5 şi 9-6. De la 12-10 pentru Ungaria, jucătoarele antrenate de George Burcea au întors scorul la 14-12 (min. 28), iar la pauză au avut un gol avans, 14-13.

În debutul reprizei secunde, România a ratat numeroase şanse de a se desprinde pe tabelă, avantajul maxim fiind de două goluri, 15-13, 16-14, 17-15. Ungaria a înscris de trei ori la rând şi a preluat controlul, cu 18-17 (42), apoi a avut 20-18, dar România a găsit resurse să egaleze, 20-20 (48), apoi la 21-21 (52) şi ultima oară la 22-22 (54). Ungaria a dominat finalul, marcând trei goluri la rând (25-22) şi câştigând în cele din urmă cu 26-24.

Denisa Dedu a avut un procentaj bun, 36% (8 mingi apărate), iar cea mai bună marcatoare a echipei noastre a fost Lorena Ostase – 8 goluri. Cristina Neagu a înscris 5 goluri, Cristina Laslo 3, Eliza Buceschi 3, Sonia Seraficeanu 2, Nicoleta Dincă 1, Laura Popa 1, Ana Maria Iuganu 1.

Pentru Ungaria au marcat Nadine Schatzl 7 goluri, Rita Lakatos 5, Szandra Szollosi-Zacsik 4, Katrin Klujber 3, Aniko Kovacsics 2, Fanny Helembai 2, Viktoria Lukacs 2, Noemi Hafra 1.

Meciul a fost arbitrat de Jelena Mitrovic şi Andjelina Kazanegra, ambele din Muntenegru, conform agerpres.ro.

Toate așteptările noastre legate de Campionatul European de handbal feminin din Danemarca s-au spulberat, indiferent de doleanțele noastre, pentru că e greu de crezut că vreun român și-a dorit să terminăm pe ultimul loc în grupa principală. O singură victorie în cinci meciuri, cea în fața Poloniei, ne-a adus în main-round, însă evoluția “tricolorelor” a fost departe de adevăr, a notat și csminaur.ro.

Echipa pregătită de Bogdan Burcea și Robert Licu a avut cel mai lent ritm de pasare dintre toate echipele de la acest turneu final, cele mai multe pase (semn că soluțiile de finalizare au fost puține). Cu toate că am jucat lent, suntem echipa care are trei jucătoare, Neagu, Buceschi și Laslo în Top 10 la numărul de baloane pierdute în urma unor greșeli neforțate, iar acest lucru spune tot. Mai punem la socoteală și forma modestă a Cristinei Neagu, care are 27 de goluri din 67 de aruncări (40%).

  • România: Yulyia Dumanska (3 mingi parate / 11 aruncări, a apărat un 7m), Denisa Dedu  (8/22), Ana Maria Măzăreanu (1/5) – Elena Dincă 1/3, Alexandra Subțirică Iovănescu, Eliza Buceschi 3/4 (2 din 7m), Cristina Neagu 5/10, Ana Maria }icu, Cristina Laslo 3/7, Andreea Popa, Laura Popa 1/3, Anca Polocoșer, Lorena Ostase 8/9, Sonia Seraficeanu 2/6, Ana Maria Iuganu 1/2, Ana Maria Savu 0/1. Antrenori: Bogdan Burcea, Robert Licu
  • Ungaria: Biro (9 intervenții), Szikora (a apărat un 7m) – Schatzl 7/9, Lakatos 5/6, Szollosi-Zacsik 4/7, Klujber 3/7, Kovacsics 2/3, Helembai 2/3, Lukacs 2/5, Hafra 1/3, Faluvegi 0/2, Tomori 0/2, Csiszar-Szekeres, Tovizi. Antrenori: Gabor Elek, Gabor Danyi.

Clasamentul grupei: 1. Norvegia – 8p (138-93); 2. Croația – 6p (101-103); 3. Olanda – 4p (106-110); 4. Germania – 4p (104-114); 5. Ungaria – 2p (97-108); 6. România – 0p (83-101)

Ultimul meci al echipei noastre va avea loc marți, 15 decembrie, de la ora 17.00, cu Olanda.

Facem și noi câteva considerații, în loc de concluzii. COVID-19 ne-a lăsat fără Crina Pintea și Laura Moisă, jucătoare importante în angrenajul naționalei. Este clar că Neagu nu este în cea mai bună formă, ceea ce s-a și văzut în jocul echipei. Să nu uităm nici că Eliza Buceschi a avut de suferit din cauza scandalului de la Brașov și a lipsit o vreme de pe semicerc. Probabil că FRH ar trebui să încerce să le convingă pe Aneta Udriștioiu și Gabriela Perianu să revină la națională după ce s-au retras timpuriu și, probabil, ar trebui ca jucătoare ca Bianca Tiron, Bianca Bazaliu sau Mădălina Zamfirescu să primească o șansă prin selecționări. Cine știe, poate, astfel, vor veni, din nou, rezultatele. Ar mai fi de zis și că n-ar strica ca jucătoarele românce să primească mai mult credit în Liga Florilor și România să investească mai mult în singura echipă națională care „s-a mișcat” cu adevărat bine și constant, la nivel de selecționate, în ultimele decenii.

DirectMM.ro


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu